Povești de la capătul lumii

O poveste de VASILE și ANCA SUHOV E 5 dimineața. Sunt treaz de ceva vreme. Stau în birou flancat de doi secretari. Nu e treaba lor că sunt încă în pijamale. Treaba lor e să noteze și să transmită mai departe voința mea. Voința Împăratului.  Îmi pun toți secretarii să-și instaleze Asistenți Cibernetici. E o operație extrem de simplă și personal mi se fâlfâie dacă se consideră ciborgi sau nu. Important e să fie eficienți. Am în permanență secretariatul după mine plus un cortegiu întreg de pușcași marini, transmisioniști, agenți ai serviciilor secrete, parașute (“psihologi” le zice în ștatul de plată), menajere, bucătari, majordomi și Dumnezeu știe câte și mai câte. O babilonie care mă urmează oriunde și oricând, atentă la orice nevoie a mea și gata să-mi satisfacă cel mai mic capriciu. Azi sunt acasă, pe Terra. Mâine cine știe unde mă mai expediază Luminăția Sa? Pufnesc în gând. Nu-mi plac deloc plimbările prin spațiu dar nu am ce face. Sunt considerat un bun negociator i...

De data aceasta coletul nu mai conținea sticle de Bourbon, Cola Light și brelocuri cu freze portocalii din plastic "made în China". Curierul a dispărut fără o vorbă. Înăuntru două kile de caviar de Caspica, ambalate în niște cutioare cu vulturul țarist pe capac. Trei (nu două) sticle de vodcă cu poza lui Stalin și cu textul "Ai grijă ce vorbești și cu cine vorbești, mujicule! Socialismul se construiește și în Arctica!". Un carnet cu acțiuni Gazprom la purtător și certificate emise de o mină de diamante din Tula. Bun. Plus un breloc cu o rachetă SS-22 cu o stea roșie pe ea. De breloc agățat un stick de memorie. V - Americanetz, mergi cu mine la un pescuit? D - Dacă vii și cu ansamblul de balet al Operei moscovite. Nu de alta, dar cine pune râmă în cârlig? Eu nu pun mâna pe scârboșeniile alea.  V - Te duc undeva în Siberia, lângă granița cu China. Sunt niște peștoi acolo cât zăcămintele noastre de gaz și petrol! D - Păi și chinezii?  V - ... ce...

Alaska. Locul marelui "clash" e undeva într-un fost sătuc rusesc de pescari, azi bază de avioane F-22 și ceva rachete cu cap nuclear, ținute la secret. Rușii știu de ele. Analogia e clară. "Cizma imperialistă" pe ce pune laba, nu îi mai dă drumul. Rușii zâmbesc. Au minat baza din anii '80, dar americanii habar nu au. Au murit câțiva scafandri în operațiune, dar au primit ordinul "Lenin" post-mortem. Glorie URSS! Volodea se uită lung și impasibil la Donald. Se joacă cu un breloc cu un buton mare roșu de plastic. Analogia este, iar, evidentă. Ce nu știe Donald e că butonul nu dă ordinul de atac atomic, ci doar aruncă în aer buncărul în care stau ei. Și totul pe o rază de un kilometru. Volodea nu e nebun. Nu are de gând să moară aici. Dar e amuzat de prostia yankeilor. De 40 de ani habar nu au pe ce stau. Poate, totuși, ca ultimă soluție, să salveze Maica Rusie... Alungă gândul. Donald e balonat. A mâncat 5 hamburgeri și a băut 5 cutii de Cola...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV - Nu mai plânge, Kalia! Valabil și pentru tine, Vasili, da? Fii bărbat! - Dar explozia… - Explozia este tocmai motivul pentru care trebuie să fim puternici. Ne vom întoarce să vedem ce se poate salva. Dar asta nu acum. Este prea fierbinte. Nu am reuși decât să ne alăturăm celor care au murit deja. - Dar dacă… dacă mai trăiește cineva… poate sunt răniți și au nevoie de ajutor… - Dacă mai trăiește cineva, se vor salva și fără noi. Înseamnă că partea de Navă în care erau i-a protejat suficient. Ceea ce înseamnă că îi protejează și acum. Abia după ce trece pălălaia vor fi în siguranță să o părăsească. - Dar dacă… - Gata! Ajunge! Ne-au trimis cu un scop clar. Și ceva îmi spune că nu a fost nici ca să verificăm aerul, nici ca să căutăm apă și viață inteligentă. - Nu? Păi Tati a zis… - A zis ceea ce trebuia zis pentru a scăpa de noi din calea lor. Aveau nevoie să se concentreze pe salvarea Navei, deși știau că șansele de reușită nu sunt de luat în...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV Le-au zis nu-sirene. În lipsă de-un nume mai bun. Ființe timide, dar puternice dincolo de aparențe. Ziua făpturi ale apelor. Noaptea ale nu-pădurii. Gardieni ai Credinței și Arhangheli devotați Sfântului Cuvânt. Nu mulți se puteau lăuda că le-au întâlnit și cu atât mai puțini că au reușit să comunice cu ele. De înțelegere aproape că nici nu ar fi putut fi vorba. Humanoide. Sau, cel puțin, cele mai apropiate de acest standard dintre creaturile găsite de oameni aici, pe Planeta ce le devenise nou cămin printre stele îndepărtate, sub un soare roșu și fierbinte ce dansa cadril cu două luni impunătoare. Ai fi crezut că faptul că aveau două mâini și două picioare și mers biped le-ar fi făcut mai ușor de apropiat firii umane. Nu-sirene? Nu aveau nimic în comun cu peștii în afară de atracția zonei luciurilor de apă. Picioarele lungi erau făcute mai degrabă pentru sărit, asemenea cangurilor. De intrat în vreun râu nu le văzuse nimeni vreodată. Se ap...