Cel dintâi
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV Soarele nu întârziase să își facă prezența din spatele turlei bisericii cu hramul Sfinților Mihail și Gavriil. I-l aleseseră atunci, demult. Ca un semn de neuitare. După Nava lor, nava de luptă din clasa AMG ce le fusese salvarea. Tot după ea numiseră și cele două luni surori ce le vegheau nopțile. Ardea roșu, parcă mai mult acum, în vara iernii, decât altcândva. Jianyu ieși în prag sprijinindu-și bătrânețile în bucata contorsionată de metal salvat din structura pământeană căzută aici împreună cu ei, cei 1278 din care supraviețuiseră doar 127 de copii și adolescenți. Fusese și el unul dintre ei. Cel mai vârstnic. Cel pe umerii căruia, printr-o fericită (sau nefericită?) întâmplare căzuse povara cea mai grea. Singurul dintre ei ce păstrase legătura cu inteligența navei pierdute. Singurul suficient de mare pentru a fi primit implantul de comunicare cu aceasta. Acum aproape un secol. Oftă, își drese vocea, și se așeză pe băncuță. Amânase deja ...