Nunta - partea IV

Partea IV dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov 

M-am trezit înainte de răsărit. Un sunet ce prin ceața somnului încă incomplet scuturat mi-a părut asemănător cu al unui șarpe cu clopoței. Era doar cădelnița. Max și Lera se întorceau. De data aceasta împreună. Înseamnă că au terminat. Max strânge în stânga mânuța fragilă a Lerei. Dreapta i s-a încleștat pe cădelniță.

- Gata?

- Gata.

- Toți?

- Toți.

- Niciun supraviețuitor?

Întreb aproape reflex. Știu că nu aveau cum să fie supraviețuitori. Era clar că nu aveau cum să fie. Dar nu m-am putut abține. Speranța ne ține oameni. Fără speranță nu există Dumnezeu. Și fără Dumnezeu nu există nimic care să ne diferențieze de fiare.

- I-ați găsit pe toți?

- Toți.

- Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească! Haideți să vă spălați și să mâncați ceva. Avem o surpriză pentru voi. S-au schimbat lucrurile cât i-ați ajutat pe-ai noștri cu trecerea. Mâncați, odihniți-vă și vorbim.

Îi așez la masă. Se trezesc deja și ceilalți. Mai bine. Mă simțeam ca un intrus. S-au întors schimbați nu doar fiecare separat, ceea ce era de așteptat, ci, mai ales, ca dinamică. Au plecat doi și s-au întors unul. Schimbă priviri fără nevoie de cuvinte și reacționează unul pentru celălalt. Îi simt ezitând, parcă ascunzând ceva, dar parcă neputând ascunde, neputând trăi cu secretul.

- S-a întâmplat ceva?

Mi-e teamă de ce-mi vor răspunde, dar nu pot să nu-i întreb. Oare ce grea povară li s-a așezat pe suflete? De fapt, nu, altceva trebuie să fie. Nu văd întuneric dincolo de tainele lor, dimpotrivă. Mă așteptam să vină schimbați, dar altfel. Într-un mod mai trist, mai negru.

- Vi s-a întâmplat ceva?

Acum răspund. Am pus altfel întrebarea. Acum îmi pot răspunde. Și mi-au răspuns. Nu cu începutul, ci cu sfârșitul. Acesta le ardea sufletele. Un sfârșit ca un nou început, curat, frumos, cu speranță.

- Măi, vouă vi s-a întâmplat ceva.

- Ne-am luat.

- Cum v-ați luat?

- Așa. Cum se iau un om și femeia lui. Ne-am jurat unul altuia în fața lui Dumnezeu.

Am început să râd în hohote. De ce-mi era mie și ce au ăștia!

- Păi asta-i de bine!

Și i-am chemat și pe ceilalți și ne-am bucurat de bucuria lor binecuvântată de Dumnezeu. Ne-am bucurat de bucuria lor de început de lume.

- Noi ne-am logodit, dar cum ne-am putea cununa? Părintele s-a pierdut acolo, cu ceilalți, în explozia cea mare. Trăim în păcat? Nu am putea. Nu așa am fost crescuți.

Acum am înțeles. Grea dilemă. Avem nevoie de răspunsuri, dar nu știu dacă suntem pregătiți pentru ele. Ce se mai aplică din reguli aici, departe de casă?

- Luați de mâncați și vă aflu eu soluție. Nu sunteți păcătoși. Prea-i frumoasă și născută din durere și sacrificiu de sine iubirea voastră. Am o soluție. Odihniți-vă mai întâi. O meritați.

Trebuie să găsesc răspuns. Câștigasem câteva ore. Erau suficient de obosiți și flămânzi să accepte amânarea. Dar acum trebuia să le găsesc dezlegare. Plec să caut liniștea și izolarea de care am nevoie să nu fiu văzut vorbind în cască. Atât ar mai lipsi.

A venit să îmi ceară ajutorul. Mie, păcătosului de mine. Mi-au plăcut curvele profesioniste de când mă știu. Și am avut destule la dispoziție. O amantă mi-ar fi fost o complicație. O soție ar fi fost un dezastru. Dar asta a fost acolo, departe, acasă, în vremea când încă mai aveam un corp muritor. Nu cred că inocenții m-ar înțelege. Nici măcar Jianyu.

Îmi întorc conștiința către cea a planetei și încerc să comunic atât cât pot de bine nevoia de soluție. Cum traduci o noțiune atât de abstractă ca nunta? Bună întrebare. Și, totuși, par să mă înțeleagă. Mi se creionează soluție. Da. Corect! Ar putea să meargă. Dar le pot cere un asemenea sacrificiu? Bine că nu le cer eu. Îi trimit lui Jianyu planul. Se rezolvă mai mult decât îmi ceruse. Este treaba lui cum o împachetează.

Ironic. Soarta Noii Umanități depinde de un fost prim ministru a-tot-potent doborât și un fost vagabond al mahalalelor imunde. Cine ar fi crezut că o asemenea alianță improbabilă ar fi putut apărea vreodată? Nu am de gând să îi spun cine sunt. Pentru el sunt Nava și atât. Voi păstra pentru mine povara originii și identității mele umane. Mai bine așa. Mai simplu. De parcă ar fi ceva cu adevărat simplu în toată încrengătura încurcată a supraviețuirii noastre.