Povești de la capătul lumii

Partea VI și ultima dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  Max și Lera. Lera lui. Au venit ținându-se de mână. El puternic, încruntat, parcă îmbătrânit înainte de vreme de efortul ultimelor zile. Cu mânecile suflecate lăsând la vedere brațe brăzdate de accidentele proaspete. Nu îl opriseră zdreliturile inerente. Și nici bășicile sparte din palmele încă umflate, tumefiate de munca grea cu care nu fusese învățat. Una este să tragi la sală de fiare cu mănuși și tot tacâmul, cu adulți ce te dojenesc atunci când încerci să forțezi prea mult și alta cele prin care trecuse. Lera lui. Îi ține mâna mică, delicată în palma lui mare. Obișnuia să glumească pe tema asta. Cum că nu ar fi din aceeași specie. Nu-i mai arde de glume. I-a pansat degetele subțiri atunci când pielea transparentă, demnă de clape de pian și pensule din păr de animale exotice, a pocnit sfâșiată. Nu o dată. A încercat să o protejeze. Au reușit să...

Partea V dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  Lumina li se strecurase printre gene. Lera se ghemui mai bine în spatele lui Max ferindu-și ochii de razele insistente. Îl împinsese să-i oprească sforăitul și se proptise cu nasul de omoplatul lui. Mirosea frumos. Mirosea a omul pe care l-ar fi putut iubi până dincolo de moarte. Nu-i era frică de nimic așa, lipită de el. Îi trase protector pătura în sus și i-o aranjă mai bine. Lunganul ei voinic.  De undeva venea o boare de flori nemaimirosite. Se amesteca într-un iz de mâncare ce dădea în foc arome apetisante dar, cumva, diferite de cele ale obișnuinței. Tușește. I s-a uscat gâtul. De când dorm? Ar putea fi două ore sau două zile. O dor oasele. De prea mult somn sau de oboseală? Se hotărăște să se ridice să caute răspunsuri. Afară este gălăgie. Oare de ce îi aude abia acum? - Max! Dormi? - Dormeam. - Cum poți să dormi? - Sunt frânt. Parcă m-a bătut cin...

Partea IV dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  M-am trezit înainte de răsărit. Un sunet ce prin ceața somnului încă incomplet scuturat mi-a părut asemănător cu al unui șarpe cu clopoței. Era doar cădelnița. Max și Lera se întorceau. De data aceasta împreună. Înseamnă că au terminat. Max strânge în stânga mânuța fragilă a Lerei. Dreapta i s-a încleștat pe cădelniță. - Gata? - Gata. - Toți? - Toți. - Niciun supraviețuitor? Întreb aproape reflex. Știu că nu aveau cum să fie supraviețuitori. Era clar că nu aveau cum să fie. Dar nu m-am putut abține. Speranța ne ține oameni. Fără speranță nu există Dumnezeu. Și fără Dumnezeu nu există nimic care să ne diferențieze de fiare. - I-ați găsit pe toți? - Toți. - Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească! Haideți să vă spălați și să mâncați ceva. Avem o surpriză pentru voi. S-au schimbat lucrurile cât i-ați ajutat pe-ai noștri cu trecerea. Mâncați, odihniți-vă și vorbi...

Partea III dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  Focul arde. Copiii au adormit ghemuiți în jurul lui. Au muncit din greu la recuperarea și sortarea a tot ceea ce se putea recupera. Muncă de Robinson Crusoe. De fapt, așa se și simt, ca niște Robinsoni eșuați pe-o insulă sălbatică. Asta este senzația pe care le-o creează planeta asta pe care nu au ales să coboare. Nu au ales să le fie Terminus, dar trebuie să se descurce cumva. Dacă noi suntem Robinsonii și asta ne este insula, avem și-un Vineri? Ar fi vocea Navei, inteligența artificială. O aud în cască. Se pune? Nu cred că ne-am fi putut descurca fără. Avem Nava. Și trebuie să profităm de tot ceea ce putem lua din ea. Deocamdată dormim vegheați de cele două luni, dar în curând vom reuși să ne ridicăm prima tabără. Deocamdată se poate trăi așa, dar nu știm ce ne rezervă ziua de mâine. Nu știm dacă suntem în cel mai cald sau în cel mai rece dintre anotimpur...

Partea II dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  - Max! - Da, Lera. - Vreau să ne cununăm. Am amuțit. Era ultimul lucru la care mă așteptam să îl aud. Ce i-o fi venit? Nu că nu o iubesc. Nu că nu mi-e dragă. Nu că n-ar fi cea mai frumoasă și mai deșteaptă fată din câte există. Nu că nu am mai încercat să o strâng în brațe și să o sărut. Dar. De ce acum? Aleg să nu o întreb. - Sigur. Așa facem. Terminăm aici și găsim o soluție. Nu avem preot (oftez amintindu-mi ultima Binecuvântare primită de la părintele Nicolae), dar găsim noi o soluție. - Nu. Acum. Am nevoie. Vreau să ne știu legați întru Dumnezeu. Caut soluție. Nu este Lera femeia căreia să îndrăznesc să îi zic nu. Caut soluție și, pentru ea, sigur că o și găsesc: logodna. Nu am musai nevoie de preot pentru că întreaga comunitate adunată în biserică cântă și împărtășește unirea celor două suflete ce aleg să fie unul. Scutur de cenușă două sârmulițe cont...