Povești de la capătul lumii

Mor de invidie. Nu o arăt. Par indiferent și doar dau din cap imperceptibil. Amicul meu își umflă pieptul. Are o pușcă superbă. Sunt multe țevi de plastic grupate în jurul unui suport și strânse bine cu izolirband negru. Șmecherește, seturi de săgeți de hârtie sunt vârâte printre tuburi. Ah, tubermanele! Tuburi Bergman de fapt, niște țevișoare de plastic care de fapt au rolul de a proteja cabluri electrice. Cum se construiește vreun bloc pe lângă cartierul nostru, alergăm acolo să "facem rost". Și facem. Numai că cererea e mare, mai sunt și paznici care încearcă să-și facă datoria așa că eu am rămas cu buzele umflate. Prietenii mei au făcut curățenie.  Da, mor de invidie. Nu am mai găsit nici o țeavă de plastic pe nicăieri. Plec totuși înapoi pe șantier. Nu pot lăsa lucrurile așa. Jocul de-a războiul va fi diseară iar eu nu pot lipsi. Normal, nu mă ajută nimeni cu vreun tuberman. Sunt prea prețioase. În câteva minute ajung la blocul care e deja de patru etaje. Are...

Un leu ȘI douăzeci și cinci de bani?? De când?? Vânzătoarea trupeșă, transpirată, cu făină albă lipită peste tot pe halat  se uită plină de sictir la noi.  De azi.  Bancnota de 10 lei de pe tejghea nu ne mai cumpără 10 covrigi. Doar 8. Noi suntem 5. Chiulim de la atelier. Oricum, nea Gudur (zis și "Gudurosu") e mort de beat și doarme cu capul pe catedră. Maistrul nostru e rar treaz dar nu se obosește nimeni să facă ceva. Lucid, e agresiv. Băut, e pâinea lui Dumnezeu. Ne-a învoit pe un pretext slab rău (cică mergem să măturăm curtea școlii). Avem timp să luăm covrigi de pe Mahmudiei și să prindem "Winetoo" la Patria. Apoi să ne întoarcem pe aceeași Mahmudiei, de data asta la deal mergănd. Fix trei ore cât doarme tovarășul maistru. Ne uităm unul la altul. Asta e. Coada se agită, lumea nu are răbdare. Luăm cei 8 covrigi și ieșim afară. Câțiva muncitori trag de câte o bere la halbă și mănâncă același lucru ca și noi. Mesele la care stau sunt metalice, vopsit...