Chemarea
Alunecă dar își revine. Din cer cad picături de apă reci. Nisipul devine alunecos în unele locuri. În altele se transformă în capcane de noroi și apă. Când nu mai vede deloc aprinde lanterna, o cutie pătrată de tablă ruginită cu un bec chior. Raza de lumină e slabă dar îi ajunge. Uite, aici e gardul lui nea Mihei. Îl știe după parii frumoși de beton de care pescarul legase snopi de stuf groși. Mai are până la casa preotului.
Alunecă din nou. Apa începe să treacă de pelerina de ploaie, găurită în multe locuri. Are și o pelerină bună dar o va folosi când asta veche va deveni inutilizabilă. Începe să îi fie frig. Asta e. Trece.
O ia la dreapta, după colț. Îl înjură pe deșteptul care și-a lăsat barca pe trotuar și nu a băgat-o în curte. Trebuie să o ia pe stradă, unde nisipul e moale și afânat. Cu grijă, picior după picior, ocolește prin amestecul de nisip sărat și apă. Bine că e desculț. Și-ar fi lăsat cizmele aici. E obișnuit să umble cu picioarele goale până dă zăpada. Bunica râdea de el și îi spunea că are tălpi de fier. Suspină fără să îl audă nimeni.
Intră pe poarta albastră și rămâne respectuos în curte.
- Părinte! Părinte!
Îl vede pe preot în bucătărie dar nu se cade să bată la ușă. Preotul mănâncă alături de soție și copii. Se ridică și iese afară. E înalt și bărbos, cu o burtă mare, cum se cuvine. Se uită la el. Știe de ce e chemat.
- Bună seara băiete! Gata?
- Da părinte, nu mai are mult. A chemat după dumneavoastră.
Adultul oftează.
- Așteaptă-mă să-mi iau lucrurile. Mergem împreună. Bunica ta a fost... este un om deosebit.
Dă să intre apoi se întoarce.
- Hai, intră la un ceai cald.
Băiatul e recunoscător. Înăuntru miroase a cartofi fierți și a usturoi, a lemne din pădure și a ceai de mentă. E post.
- Bună seara!
Preoteasa îi face semn să stea jos. Se uită fără să vrea la băiatul blond și la picioarele lui goale. Îi pune două lingurițe de zahăr. Puștiul e fericit, deși ar vrea să plângă.
Comments
Post a Comment