Povești de la capătul lumii

Alaska. Locul marelui "clash" e undeva într-un fost sătuc rusesc de pescari, azi bază de avioane F-22 și ceva rachete cu cap nuclear, ținute la secret. Rușii știu de ele. Analogia e clară. "Cizma imperialistă" pe ce pune laba, nu îi mai dă drumul. Rușii zâmbesc. Au minat baza din anii '80, dar americanii habar nu au. Au murit câțiva scafandri în operațiune, dar au primit ordinul "Lenin" post-mortem. Glorie URSS! Volodea se uită lung și impasibil la Donald. Se joacă cu un breloc cu un buton mare roșu de plastic. Analogia este, iar, evidentă. Ce nu știe Donald e că butonul nu dă ordinul de atac atomic, ci doar aruncă în aer buncărul în care stau ei. Și totul pe o rază de un kilometru. Volodea nu e nebun. Nu are de gând să moară aici. Dar e amuzat de prostia yankeilor. De 40 de ani habar nu au pe ce stau. Poate, totuși, ca ultimă soluție, să salveze Maica Rusie... Alungă gândul. Donald e balonat. A mâncat 5 hamburgeri și a băut 5 cutii de Cola...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV - Nu mai plânge, Kalia! Valabil și pentru tine, Vasili, da? Fii bărbat! - Dar explozia… - Explozia este tocmai motivul pentru care trebuie să fim puternici. Ne vom întoarce să vedem ce se poate salva. Dar asta nu acum. Este prea fierbinte. Nu am reuși decât să ne alăturăm celor care au murit deja. - Dar dacă… dacă mai trăiește cineva… poate sunt răniți și au nevoie de ajutor… - Dacă mai trăiește cineva, se vor salva și fără noi. Înseamnă că partea de Navă în care erau i-a protejat suficient. Ceea ce înseamnă că îi protejează și acum. Abia după ce trece pălălaia vor fi în siguranță să o părăsească. - Dar dacă… - Gata! Ajunge! Ne-au trimis cu un scop clar. Și ceva îmi spune că nu a fost nici ca să verificăm aerul, nici ca să căutăm apă și viață inteligentă. - Nu? Păi Tati a zis… - A zis ceea ce trebuia zis pentru a scăpa de noi din calea lor. Aveau nevoie să se concentreze pe salvarea Navei, deși știau că șansele de reușită nu sunt de luat în...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV Le-au zis nu-sirene. În lipsă de-un nume mai bun. Ființe timide, dar puternice dincolo de aparențe. Ziua făpturi ale apelor. Noaptea ale nu-pădurii. Gardieni ai Credinței și Arhangheli devotați Sfântului Cuvânt. Nu mulți se puteau lăuda că le-au întâlnit și cu atât mai puțini că au reușit să comunice cu ele. De înțelegere aproape că nici nu ar fi putut fi vorba. Humanoide. Sau, cel puțin, cele mai apropiate de acest standard dintre creaturile găsite de oameni aici, pe Planeta ce le devenise nou cămin printre stele îndepărtate, sub un soare roșu și fierbinte ce dansa cadril cu două luni impunătoare. Ai fi crezut că faptul că aveau două mâini și două picioare și mers biped le-ar fi făcut mai ușor de apropiat firii umane. Nu-sirene? Nu aveau nimic în comun cu peștii în afară de atracția zonei luciurilor de apă. Picioarele lungi erau făcute mai degrabă pentru sărit, asemenea cangurilor. De intrat în vreun râu nu le văzuse nimeni vreodată. Se ap...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV > I < Scriu în jurnal. Nu mă opresc să verific cele scrise. Nu mă interesează dileme de topică sau erori de autocorect. Sunt irelevante. Important este să consemnez. Pentru cine? Nu știu. Am trecut de o săptămână în Spațiul Interzis. Atmosfera este grea. Vorbele puține. Nimeni nu vorbește cu nimeni. De ce ar face-o? Nu a rămas nimic de zis. Doi ani și jumătate ne-am crezut scăpați. Doi ani și jumătate am explorat sistematic în căutarea planetei ideale. Era atât de promițătoare zona aceea din spațiu… Densitate de sori mare. Sori bogați, cu planete multe. Planete cu cel puțin un satelit. Care era probabilitatea să ne găsim locul? Mai mare decât oriunde. Și, totuși, toate cercetările și explorările s-au terminat în eșec. Nimic nu merita efortul de a încerca să colonizăm. Nicăieri nu era acasă. Sau a fost și nu am știut să profităm. N-am crezut că ne-a mai ținut cineva urma. Bondarii rămăseseră demult departe, nevoiți să facă cale-ntoarsă...

O poveste de ANCA SUHOV  Undeva, la capătul lumii, într-un orășel de provincie ce primise numele de municipiu, cumva, parcă doar pentru că altul mai răsărit nu era pe-o rază de vreo optzeci de kilometri, s-a construit un Combinat. Venea să se așeze bizar peste un pol secundar de niște mii de ani de locuire ce fusese șters aproape complet din mentalul colectiv. Orașul părea să se termine atunci înainte de primul lac, la Moară. S-a așezat dumnealui, Combinatul, pe Dealul Taberei, acoperind cu platforme betonate orice urme ale taberei otomane, cea cu fortificații doar din pământ, dar croite după modelul sofisticat de tip Vauban. În acest timp, ei, ai noștri, s-au făcut metalurgi. Așa erau vremurile, planificate. Orice pornire de ceva mare se simțea mai întâi în școli. De la liceul ce s-a ridicat odată cu mastodontul din spate și până la creșterea de locuri a secției de la Politehnică. Apoi, la pachet cu primele șarje, am apărut și noi, copiii Combinatului. Eram mulți. Ne j...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV > I < Așa i-au spus crucișătorului greu “Sf. Vasile cel Mare”, construit pentru 5000 de oameni, casă și speranță pentru doar 1278. De ce ai nevoie ca să supraviețuiești într-o asemenea navă? Sau ar trebui să întrebăm, mai bine, încotro mergea? Cât de lungă le va fi călătoria? Planul, așa făcut pe genunchi cum era el, avea două etape. Mai întâi trebuiau să își piardă urma. Să scape de fregatele imperiale care îi urmau ca trei umbre întunecate. Să păcălească, cumva, cei trei “bondari” înarmați până-n dinți și imposibil de oprit fără a risca propria incapacitare dincolo de limitele de risc pe care deciseseră să și le asume. Nu aveau de gând să riște nici viețile familiilor lor, nici integritatea odoarelor sfinte pe care le ocroteau. Icoane vechi, ferecate în argint vegheau aproape bizar sala centrală, locul în care Comunitatea se aduna pentru toate deciziile importante. Apoi ar fi trebuit să găsească o planetă teraformabilă ce să fie suf...