Povești de la capătul lumii

Ce treabă aveam la poșta din Centru? Nu îmi era prea clar și nici nu mă interesa. Mă plictiseam îngrozitor. Era coadă și era cald, cumplit de cald. Mama stătea stoică la rând. Îmi dăduse drumul să stau pe băncuță și să păzesc coletul. A, de asta eram aici. Trimiteam un pachet neamurilor de la Sfiștofca. O cutie de carton învelită bine în pânză cusută zdravăn. Pânza era albă, ața neagră. Cumva însă se sublinia gros soliditatea construcției. Cu scris lăbărțat, adresa mătușii. Creion chimic care încă mirosea.  Ce era înăuntru? Bălăngăn picioarele gânditor. Nu știu. Chiar nu scosesem nasul din cartea din aventuri pe care o citeam. Asta e, un colet. Sigur nu mâncare. Mâncarea venea spre noi, nu pleca de aici. Cineva intră înjurând frigul de afară. Cu el vine și o pală de viscol. Se străduie să închidă ușa dându-i lovituri de bocanc. E un tip mare, transpirat, plin de zăpadă. E gras, mai gras ca mine. Roșu la față. Pe cap are o căciulă albă "de iepure". Blana îi curge s...

Mor de invidie. Nu o arăt. Par indiferent și doar dau din cap imperceptibil. Amicul meu își umflă pieptul. Are o pușcă superbă. Sunt multe țevi de plastic grupate în jurul unui suport și strânse bine cu izolirband negru. Șmecherește, seturi de săgeți de hârtie sunt vârâte printre tuburi. Ah, tubermanele! Tuburi Bergman de fapt, niște țevișoare de plastic care de fapt au rolul de a proteja cabluri electrice. Cum se construiește vreun bloc pe lângă cartierul nostru, alergăm acolo să "facem rost". Și facem. Numai că cererea e mare, mai sunt și paznici care încearcă să-și facă datoria așa că eu am rămas cu buzele umflate. Prietenii mei au făcut curățenie.  Da, mor de invidie. Nu am mai găsit nici o țeavă de plastic pe nicăieri. Plec totuși înapoi pe șantier. Nu pot lăsa lucrurile așa. Jocul de-a războiul va fi diseară iar eu nu pot lipsi. Normal, nu mă ajută nimeni cu vreun tuberman. Sunt prea prețioase. În câteva minute ajung la blocul care e deja de patru etaje. Are...

Un leu ȘI douăzeci și cinci de bani?? De când?? Vânzătoarea trupeșă, transpirată, cu făină albă lipită peste tot pe halat  se uită plină de sictir la noi.  De azi.  Bancnota de 10 lei de pe tejghea nu ne mai cumpără 10 covrigi. Doar 8. Noi suntem 5. Chiulim de la atelier. Oricum, nea Gudur (zis și "Gudurosu") e mort de beat și doarme cu capul pe catedră. Maistrul nostru e rar treaz dar nu se obosește nimeni să facă ceva. Lucid, e agresiv. Băut, e pâinea lui Dumnezeu. Ne-a învoit pe un pretext slab rău (cică mergem să măturăm curtea școlii). Avem timp să luăm covrigi de pe Mahmudiei și să prindem "Winetoo" la Patria. Apoi să ne întoarcem pe aceeași Mahmudiei, de data asta la deal mergănd. Fix trei ore cât doarme tovarășul maistru. Ne uităm unul la altul. Asta e. Coada se agită, lumea nu are răbdare. Luăm cei 8 covrigi și ieșim afară. Câțiva muncitori trag de câte o bere la halbă și mănâncă același lucru ca și noi. Mesele la care stau sunt metalice, vopsit...

Când vin de la școală nici măcar nu întreb. Știu ce voi mânca. Pahleopcă. Ciorbă adică. Din ceva legume și multă varză. Fierbinte, cu ciușcă alături și o felie de pâine neagră. Nici nu-ți trebuie mai mult. Zilele trec la fel una după alta. Dimineața un ceai și o eugenie sau o felie de pâine cu margarină și gem. Poate o corăbioară făcută în cuptorul de acasă cu magiun de prune. Seara colțunași (vareniki) cu iaurt dacă sunt cu umplutură de brânză sau simpli dacă sunt cu umplutură de vișine. Mama face si pirașki (plăcințele prăjite) umplute cu brânză sărată sau, din nou, gem. Face și orez cu prune uscate. Macaroane cu brânză. Mămăligă cu brânză. De-abia aștept să se răcească un pic mămăliga să o tăvalesc prin zahăr și să o înfulec ca pe cea mai pretențioasă prăjitură.  Constanta zilelor de luni până sâmbătă este, însă, pahleopca de prânz. Dacă suntem norocoși, avem uneori ciorbă cu oase de porc. În general, nu suntem așa de norocoși. Carnea se găsește greu și e scumpă. Dec...

E frig și întuneric. Băiatul merge înainte, după repere știute de multă vreme. O lumină aici. O lumină acolo. Puțini prin sat au curent. Gazul lampant încă e baza. Unii spun că la oraș e lumină noaptea pe străzi. Că sunt stâlpi cu becuri albe puternice peste tot. Povești. Alunecă dar își revine. Din cer cad picături de apă reci. Nisipul devine alunecos în unele locuri. În altele se transformă în capcane de noroi și apă. Când nu mai vede deloc aprinde lanterna, o cutie pătrată de tablă ruginită cu un bec chior. Raza de lumină e slabă dar îi ajunge. Uite, aici e gardul lui nea Mihei. Îl știe după parii frumoși de beton de care pescarul legase snopi de stuf groși. Mai are până la casa preotului. Alunecă din nou. Apa începe să treacă de pelerina de ploaie, găurită în multe locuri. Are și o pelerină bună dar o va folosi când asta veche va deveni inutilizabilă. Începe să îi fie frig. Asta e. Trece.  O ia la dreapta, după colț. Îl înjură pe deșteptul care și-a lăsat barca pe t...

Nu avem curent. Vecinii noștri au, deci problema e undeva la noi. Verific siguranța generală. E mare, albă și grea, ceramică. O demontez atent. Am auzit de atâtea accidente, încât o deșurubez cu gesturi mici, controlate, de parcă fiecare mișcare mă pune în pericol. Scot căpăcelul de cupru de la capătul îngust. Scot și căpăcelul din partea opusă. Firele subțiri sunt la locul lor. Problema nu e la noi, e undeva la stâlp.  Tanti Tudora, vecina, e la poartă. Ne spune că a văzut o lumină albă în vârful stâlpului de la stradă, acum vreo jumate de oră. Exact de când nu avem noi curent. Nu ar fi o mare problemă. Frigiderul e scos din priză. Mama gătește o oală mare de supă de zarzavat care nu se strică nici vara, chiar lăsată pe aragaz. Sau gătește ceva numai pentru o zi. Televizorul nu prea e folosit în ultima vreme. Problema mare e lumina de seară. Și veioza la care citesc.  Mă duc la vecina cu telefon. Dacă ar fi trăit bărbatul ei, o rezolvam. Lucrase la Electrica, la i...