Povești de la capătul lumii

Pe plajă cred că sunt pescăruși mai înalți ca mine. Îi gonesc cu gesturi largi. Marea e agitată și nu intră nimeni în ea. E cald și oamenii stau pe nisip încercând cumva să se răcorească. Mama mi-a dat liber să explorez zona din jurul cearceafului nostru. Tata pregătește o masă frugală. Brânză, câteva roșii și niște felii de pâine neagră. Apă luată în sticle de jumate din oraș. Minerală. Făcuse el rost. Găsesc o băltoacă plină de apă sălcie și papură putredă legată printr-un canal de mare. Dacă sunt valuri mari câteva dintre ele împing apă spre groapa mea. Intru chiuind și bătând din palme. Apoi ies ca să reintru și mai entuziast.  Mă strigă mama. Mă opresc și mă duc spre ei. Nu-mi plac roșiile cu brânză. Mănânc un colț de pâine. Miroase a moară și a brutărie. Îmi place. Tata nu se ostenește să-mi schimbe gusturile.  Părinții mei mănâncă lângă mine cu gesturi domoale. Vorbesc din când în când despre lucruri care nu mă interesează. Sau despre oameni pe care nu-i cun...

Mă împrietenisem cu câinele mătușii. Negru și rău. Aparent. Un fraier sentimental mâncător de coji de pepene. De fapt. Mă jucam cu el în fiecare zi. Până ne plictiseam unul de altul. Tocmai ne apucasem de treabă. - Vasile! Du-te la magazin să iei niște vopsea! Mă opresc. - De care? Tanti Marica dă plictisită din mână. - De care găsești. Două kile. Ia bani. Și ia-ți și o eugenie din rest.  Suta de lei sclipește albastru în mâna mea. Magazinul sătesc nu e departe. Pe strada de nisip la dreapta, apoi, pe lângă școală, la stânga. Erau și trotuare din nisip bătătorit, dar îmi plăcea mai mult să merg prin nisipul străzii, fiecare pas fiind o mică victorie sportivă.  Ies din curte evitând o șaretă grăbită. Un cal negru îmi fornăie pe la ureche, iar căruțașul mormăie ceva spre mine. Admir cele două roți de dacie, bine umflate, ce taie cărare prin nisipul drumului. O parte umblu pe urma lăsată de una din roți. Școala e umbrită de câțiva copaci. Tufe de cătină au crescut pe ...

O poveste de VASILE și ANCA SUHOV E 5 dimineața. Sunt treaz de ceva vreme. Stau în birou flancat de doi secretari. Nu e treaba lor că sunt încă în pijamale. Treaba lor e să noteze și să transmită mai departe voința mea. Voința Împăratului.  Îmi pun toți secretarii să-și instaleze Asistenți Cibernetici. E o operație extrem de simplă și personal mi se fâlfâie dacă se consideră ciborgi sau nu. Important e să fie eficienți. Am în permanență secretariatul după mine plus un cortegiu întreg de pușcași marini, transmisioniști, agenți ai serviciilor secrete, parașute (“psihologi” le zice în ștatul de plată), menajere, bucătari, majordomi și Dumnezeu știe câte și mai câte. O babilonie care mă urmează oriunde și oricând, atentă la orice nevoie a mea și gata să-mi satisfacă cel mai mic capriciu. Azi sunt acasă, pe Terra. Mâine cine știe unde mă mai expediază Luminăția Sa? Pufnesc în gând. Nu-mi plac deloc plimbările prin spațiu dar nu am ce face. Sunt considerat un bun negociator i...

De data aceasta coletul nu mai conținea sticle de Bourbon, Cola Light și brelocuri cu freze portocalii din plastic "made în China". Curierul a dispărut fără o vorbă. Înăuntru două kile de caviar de Caspica, ambalate în niște cutioare cu vulturul țarist pe capac. Trei (nu două) sticle de vodcă cu poza lui Stalin și cu textul "Ai grijă ce vorbești și cu cine vorbești, mujicule! Socialismul se construiește și în Arctica!". Un carnet cu acțiuni Gazprom la purtător și certificate emise de o mină de diamante din Tula. Bun. Plus un breloc cu o rachetă SS-22 cu o stea roșie pe ea. De breloc agățat un stick de memorie. V - Americanetz, mergi cu mine la un pescuit? D - Dacă vii și cu ansamblul de balet al Operei moscovite. Nu de alta, dar cine pune râmă în cârlig? Eu nu pun mâna pe scârboșeniile alea.  V - Te duc undeva în Siberia, lângă granița cu China. Sunt niște peștoi acolo cât zăcămintele noastre de gaz și petrol! D - Păi și chinezii?  V - ... ce...

Alaska. Locul marelui "clash" e undeva într-un fost sătuc rusesc de pescari, azi bază de avioane F-22 și ceva rachete cu cap nuclear, ținute la secret. Rușii știu de ele. Analogia e clară. "Cizma imperialistă" pe ce pune laba, nu îi mai dă drumul. Rușii zâmbesc. Au minat baza din anii '80, dar americanii habar nu au. Au murit câțiva scafandri în operațiune, dar au primit ordinul "Lenin" post-mortem. Glorie URSS! Volodea se uită lung și impasibil la Donald. Se joacă cu un breloc cu un buton mare roșu de plastic. Analogia este, iar, evidentă. Ce nu știe Donald e că butonul nu dă ordinul de atac atomic, ci doar aruncă în aer buncărul în care stau ei. Și totul pe o rază de un kilometru. Volodea nu e nebun. Nu are de gând să moară aici. Dar e amuzat de prostia yankeilor. De 40 de ani habar nu au pe ce stau. Poate, totuși, ca ultimă soluție, să salveze Maica Rusie... Alungă gândul. Donald e balonat. A mâncat 5 hamburgeri și a băut 5 cutii de Cola...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV - Nu mai plânge, Kalia! Valabil și pentru tine, Vasili, da? Fii bărbat! - Dar explozia… - Explozia este tocmai motivul pentru care trebuie să fim puternici. Ne vom întoarce să vedem ce se poate salva. Dar asta nu acum. Este prea fierbinte. Nu am reuși decât să ne alăturăm celor care au murit deja. - Dar dacă… dacă mai trăiește cineva… poate sunt răniți și au nevoie de ajutor… - Dacă mai trăiește cineva, se vor salva și fără noi. Înseamnă că partea de Navă în care erau i-a protejat suficient. Ceea ce înseamnă că îi protejează și acum. Abia după ce trece pălălaia vor fi în siguranță să o părăsească. - Dar dacă… - Gata! Ajunge! Ne-au trimis cu un scop clar. Și ceva îmi spune că nu a fost nici ca să verificăm aerul, nici ca să căutăm apă și viață inteligentă. - Nu? Păi Tati a zis… - A zis ceea ce trebuia zis pentru a scăpa de noi din calea lor. Aveau nevoie să se concentreze pe salvarea Navei, deși știau că șansele de reușită nu sunt de luat în...