Posts

Lumea de Vineri

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV > I < Scriu în jurnal. Nu mă opresc să verific cele scrise. Nu mă interesează dileme de topică sau erori de autocorect. Sunt irelevante. Important este să consemnez. Pentru cine? Nu știu. Am trecut de o săptămână în Spațiul Interzis. Atmosfera este grea. Vorbele puține. Nimeni nu vorbește cu nimeni. De ce ar face-o? Nu a rămas nimic de zis. Doi ani și jumătate ne-am crezut scăpați. Doi ani și jumătate am explorat sistematic în căutarea planetei ideale. Era atât de promițătoare zona aceea din spațiu… Densitate de sori mare. Sori bogați, cu planete multe. Planete cu cel puțin un satelit. Care era probabilitatea să ne găsim locul? Mai mare decât oriunde. Și, totuși, toate cercetările și explorările s-au terminat în eșec. Nimic nu merita efortul de a încerca să colonizăm. Nicăieri nu era acasă. Sau a fost și nu am știut să profităm. N-am crezut că ne-a mai ținut cineva urma. Bondarii rămăseseră demult departe, nevoiți să facă cale-ntoarsă...

Combinatul

Image
O poveste de ANCA SUHOV  Undeva, la capătul lumii, într-un orășel de provincie ce primise numele de municipiu, cumva, parcă doar pentru că altul mai răsărit nu era pe-o rază de vreo optzeci de kilometri, s-a construit un Combinat. Venea să se așeze bizar peste un pol secundar de niște mii de ani de locuire ce fusese șters aproape complet din mentalul colectiv. Orașul părea să se termine atunci înainte de primul lac, la Moară. S-a așezat dumnealui, Combinatul, pe Dealul Taberei, acoperind cu platforme betonate orice urme ale taberei otomane, cea cu fortificații doar din pământ, dar croite după modelul sofisticat de tip Vauban. În acest timp, ei, ai noștri, s-au făcut metalurgi. Așa erau vremurile, planificate. Orice pornire de ceva mare se simțea mai întâi în școli. De la liceul ce s-a ridicat odată cu mastodontul din spate și până la creșterea de locuri a secției de la Politehnică. Apoi, la pachet cu primele șarje, am apărut și noi, copiii Combinatului. Eram mulți. Ne j...

Nava mântuirii

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV > I < Așa i-au spus crucișătorului greu “Sf. Vasile cel Mare”, construit pentru 5000 de oameni, casă și speranță pentru doar 1278. De ce ai nevoie ca să supraviețuiești într-o asemenea navă? Sau ar trebui să întrebăm, mai bine, încotro mergea? Cât de lungă le va fi călătoria? Planul, așa făcut pe genunchi cum era el, avea două etape. Mai întâi trebuiau să își piardă urma. Să scape de fregatele imperiale care îi urmau ca trei umbre întunecate. Să păcălească, cumva, cei trei “bondari” înarmați până-n dinți și imposibil de oprit fără a risca propria incapacitare dincolo de limitele de risc pe care deciseseră să și le asume. Nu aveau de gând să riște nici viețile familiilor lor, nici integritatea odoarelor sfinte pe care le ocroteau. Icoane vechi, ferecate în argint vegheau aproape bizar sala centrală, locul în care Comunitatea se aduna pentru toate deciziile importante. Apoi ar fi trebuit să găsească o planetă teraformabilă ce să fie suf...

Povestea Barometrului

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV - Cincisprezece minute până la “aterizare”! De ce? Le înregistrez privirile nedumerite, dar nimeni nu îmi neagă autoritatea. Chiar nimeni? Aproape că mi-aș dori să fiu întrebat. Aproape că mi-aș dori să mi se pună la îndoială discernământul. Aș avea posibilitatea să mă conving eu pe mine cu argumente că decizia pe care am luat-o este nu cea mai bună, ci chiar singura viabilă. Am nevoie să cred că nu avem încotro, dar, oare, chiar așa este? Lucrez cu probabilități cântărind șansele de supraviețuire. Nu ale mele, ci ale Comunității. Sunt nemiloase probabilitățile. Calculez și recalculez. Rezultatele se schimbă ușor la fiecare fracțiune de secundă, dar direcția de evoluție este deja clară. Una dintre variante se detașează. Este singura care pare să aibă ceva șanse. Ceva șanse. Nu foarte mari. Din păcate. După cum nici celelalte nu au șanse zero absolut. Ar fi putut fi mult mai simplu. Ar fi putut? Legile probabilităților nu sunt niciodată simp...

Vasili - cel născut pe navă

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV Crucișătorul fugar plutea în derivă. 1.278 de suflete tremurând prin colțurile navei gândite să adăpostească 5.000. O corabie uriașă, chiar și pentru standardele imperiului. 5000 de membri ai echipajului! Capabilă să îmbarce 20000 de infanteriști marini! Ah, navele din clasa AMG! Arhanghelii Mihail și Gavrilă parcă desenaseră chiar ei uriașul proiect. Acum era doar o navă ce gonea să scape de furia Imperiului. O simplă copaie ce adăpostea câteva suflete speriate.  Profitaseră de ocazia nesperată și se îmbarcaseră neobservați. Cel căruia i se spunea Căpitanul era, de fapt, doar un cadet al Academiei Imperiale. Limba lungă îi băgase deja de mai multe ori în belele. De data aceasta era acum ori niciodată. Erau o mână de eretici ce ar fi sfârșit altfel în temnițele Țarului sau în exil în minele de pământuri rare de pe cine știe ce asteroizi păduchioși. 1.278 de nebuni frumoși mânați de idealuri. 1278 de oameni care îndrăzneau să gândească a...

Bondarii

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV Imperiul depinde de tăria miezului său, dar și de extinderea marginilor. Nave “civilizatoare” străbat Spațiul cunoscut si mai ales cel necunoscut în mod continuu, forțând în permanență atât limitele cunoscute, cât și cele controlate de alte forțe. Descoperire, explorare, “pacificare” sau, după caz, terraformare, ocupare, îngenunchere și, dacă devine necesar, distrugere.  Un lanț este atât de puternic ca cea mai slabă za a lui. Imperiul nu-și permite slăbiciuni. Eretici. Lumi care contestă autoritatea Sfântului Împărat. Țarul este Dumnezeul viu al Galaxiei. A-l contesta pe el înseamnă a contesta însăși Umanitatea și Destinul ei Etern printre stele. Așa să ne ajute Dumnezeu din Ceruri și Sfântul Împărat! Mă închin în gând. Nu uit că am fost scos din mocirlă de Infanteria Marină, educat în spiritul imperial, cu “pumnul, palma și știința de carte”. Ca orice aspirant la gloria militară. Ca oricărui cadet, mi-au fost oferite șanse egale. Născ...

Povestea lui Jianyu

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Noaptea căzuse peste port. Așa îi zicea ceasul integrat în încheietura mâinii. Nu că ar fi contat. Pentru el și cei ca el lumina naturală era un lux departe de orice speranță. Se trase în umbra unui container gata de îmbarcare. Proiectoare măturau cvasi-aleator platforma de decolare. Avea de luat o decizie. De fapt, era ca și luată. Greu de dat înapoi. Ultimele aventuri îl lăsaseră fără prea multe opțiuni. - Hai că o scot eu la un capăt! Nu degeaba mă cheamă Jianyu! Ce ironie în asemenea alegere de nume… Era doar unul dintre mulții orfani și abandonați, copii nedoriți sau eșecuri genetice, victime colaterale ale împrejurărilor sau erori ale Sistemului ajunși în grija Metropolisului. Copiii Universali li se spunea. Teoretic, aveau doar numere de cod. Practic, întotdeauna ajungeau să li se lipească nume. Unul sau mai multe. Jianyu, constructorul de univers. Jianyu, cel care tace în alt dialect. Jianyu, închisoarea sa interioară. Jianyu, ...