Marea la Sulina

Pe plajă cred că sunt pescăruși mai înalți ca mine. Îi gonesc cu gesturi largi. Marea e agitată și nu intră nimeni în ea. E cald și oamenii stau pe nisip încercând cumva să se răcorească. Mama mi-a dat liber să explorez zona din jurul cearceafului nostru. Tata pregătește o masă frugală. Brânză, câteva roșii și niște felii de pâine neagră. Apă luată în sticle de jumate din oraș. Minerală. Făcuse el rost.

Găsesc o băltoacă plină de apă sălcie și papură putredă legată printr-un canal de mare. Dacă sunt valuri mari câteva dintre ele împing apă spre groapa mea. Intru chiuind și bătând din palme. Apoi ies ca să reintru și mai entuziast. 

Mă strigă mama. Mă opresc și mă duc spre ei. Nu-mi plac roșiile cu brânză. Mănânc un colț de pâine. Miroase a moară și a brutărie. Îmi place. Tata nu se ostenește să-mi schimbe gusturile. 

Părinții mei mănâncă lângă mine cu gesturi domoale. Vorbesc din când în când despre lucruri care nu mă interesează. Sau despre oameni pe care nu-i cunosc. Mă plictisesc. 

Mâncarea se termină. Mama împachetează resturile. Le pune într-o pungă ieftină de plastic. Tata scoate de undeva o eugenie și mi-o oferă zâmbind. Ador ambalajul unsuros și desenul care de-abia se mai distinge. E d'aia bună, cu aluat fraged și cremă untoasă. Nu e porcărie cu ambalaj alb și gust de carton presat. Mănânc zâmbind cu gura până la urechi. 

Apoi mama îmi face semn că distracția s-a terminat. Ne întoarcem pe bac, în apartamentul nostru de metal cu pereți din panouri lucioase de PFL. E cald acolo și miroase tot timpul a motorină și sudoare. Mie îmi place. Dacă se încinge prea tare, mă pot sui sus la cabina cârmaciului unde e o mică platformă cu o bancă. E destul de sus și mă pot uita la vapoarele care trec. Nu mă plictisesc acolo. 

Ne ridicăm cu toții și plecăm. Marea e și mai agitată.