Golani

Sunt cel mai mic din grup. Și ca ani. Si ca statură. Dar sunt gras. Sunt greu. Am mușchi care nu știu că există sub pernele de grăsime. Muncesc în fiecare zi. Alerg în fiecare zi. Joc fotbal în fiecare zi. Merg la fermă și car saci cu spinarea. Împing butoaie pline. Pe cant. Că au 200 de kg bestiile. Am ajuns să împing o remorcă încărcată cu marfă prin curtea fermei. 
Remorcă de tractor.
Dar sunt încă mic de statură și gras.
Casa mea e așezată într-o curbă naturală a străzii. Când cobori de sus vezi curtea și tot ce se întâmplă acolo. 
Mama spală rufe la mână. Nu avem mașină de spălat rufe. Nu avem aragaz. Frigiderul stă scos din priză. Pentru economie. Când se arde lampa PL50 din Venus5 stăm săptămâni fără tv. Nu-i nimic. Citesc mai mult. Tehnicianul de la aeroport care vine să o schimbe ne cere 25 de lei pentru asta. 25 de lei sunt bani.

Am ajuns să spăl si eu. Sunt greu. Sunt puternic. Păturile și covoarele sunt udate cu furtunul și frecate cu peria aspră. Puțin detergent. Apoi sunt rulate în două. Spalate și jucate în picioare. Adunate din nou în doi. Din nou clătite și jucate în picioare. Și apoi desfăcute și udate din nou și împachetate. Sunt un samurai. Un samurai care face săbii. Katane. Care întoarce metalul în două și îl bate. La nesfârșit. 
Printre covoarele puse pe funie se strecoară tricouri, pantaloni, chiloți și șosete. 

Amicii mei râd de mine. Rufele sunt văzute de toată lumea.
- Băi păcăliciule, ți-am văzut chiloții!! Ai tăi și ai maică-tii! Ha ha ha ha ha ha!
Cel mai tare râde unul Eugen. E cu trei ani mai mare ca mine și 20 de kile mai greu. Mă ironizează tot timpul. Miștourile lui mă fac aproape să plâng uneori. Până aici. Rațiunea dispare într-o fracțiune de secundă. Mă reped spre el. Ochii mei văd doar negru și o țintă. Eugen. Îl dobor la pământ și încep să îi car pumni cu nemiluita. Doru și Iulian, ceilalți din gașcă se reped să mă ia de pe băiat. Nu reușesc. Sunt o mașină. Un robot dezlănțuit. Sunt un rus furios ce zdrobește mongoli. Turci. Naziști. Europeni. Nu pot fi oprit. Nu gândesc. Doar dau pumni. Într-un târziu, trei băieți reușesc să mă oprească. Toți trei.

Nu știu dacă a fost bine. Nu știu dacă a fost corect. Era 1986. 
Miștourile au încetat.
- 

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

De-a v-ați ascunselea

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Îl trag de mânecă pe Tata. Tatăl meu mai mult decât al Umanității. Sunt special. Sunt singurul. De ce nu mă bagă în seamă? Privește corul părând să asculte atent slujba. Eu știu că nu este chiar așa. Ochii i se mișcă dând comenzi implantului. De obicei folosește asemenea momente pentru a parcurge rapoartele ce îi vin în timp real din toate zările și de pe toate planetele Imperiului nostru. Sunt singurul lui urmaș. Așa a decis. De ce nu îmi dă încă acces la tehnologia ce îl face pe el mai presus de ceilalți? O vreau! Am dreptul! Sunt singurul care am acest drept! Răbdare! Trebuie să am răbdare. De unde? Plictiseală mare la slujba de azi. Mă legăn de pe-un picior pe altul și număr (a câta oară?) crucile integrate în pictura cupolei. Am obligația să particip. Ar trebui să ascult cu atenție, dar gândurile îmi fug aiurea. Oare m-a auzit cineva căscând? Pare că nu. Toți sunt fascinați de vocea îngerească a noii adiții în cor. Bălai, subțirel...
Read more

Tatuat

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Fără să-i privească pe cei trei indivizi legați, cântări cu ochii minții lanțul din mâna dreaptă. Era un lanț bun. Își făcuse treaba de atâtea ori. Avea darul să nu pună întrebări și să-și asculte întru totul stăpânul. Smulgea bucăți de carne, smulgea țipete, smulgea răspunsuri. Nu-l interesau cei legați în colț. Nu le auzea gemetele, nici rugămințile pline de salivă și sânge. Așeză gânditor lanțul pe tava din fața lui. Parcă nu avea chef de el astăzi. Se uită lung. Ciocan? Cheie fixă? Cuțit poate? Sau tija subțire de oțel? Avea timp să se hotărască. Șefu’ era un tip calm și nu se grăbea niciodată. Ordinele erau să îi țină speriați, “frăgeziți” un pic, dar cam atât. Deocamdată. “Doamne, numai să nu fac pe mine!”. Victima din mijloc rosti o rugăciune scurtă. “Orice, dar numai asta nu. Ei, nu chiar orice... Mai am copii de crescut. Ăia cinci de-acasă, de lângă Mașa, cel al ăleia de apăruse din senin anul trecut și or mai fi și alții că o...
Read more

Combinatul

Image
O poveste de ANCA SUHOV  Undeva, la capătul lumii, într-un orășel de provincie ce primise numele de municipiu, cumva, parcă doar pentru că altul mai răsărit nu era pe-o rază de vreo optzeci de kilometri, s-a construit un Combinat. Venea să se așeze bizar peste un pol secundar de niște mii de ani de locuire ce fusese șters aproape complet din mentalul colectiv. Orașul părea să se termine atunci înainte de primul lac, la Moară. S-a așezat dumnealui, Combinatul, pe Dealul Taberei, acoperind cu platforme betonate orice urme ale taberei otomane, cea cu fortificații doar din pământ, dar croite după modelul sofisticat de tip Vauban. În acest timp, ei, ai noștri, s-au făcut metalurgi. Așa erau vremurile, planificate. Orice pornire de ceva mare se simțea mai întâi în școli. De la liceul ce s-a ridicat odată cu mastodontul din spate și până la creșterea de locuri a secției de la Politehnică. Apoi, la pachet cu primele șarje, am apărut și noi, copiii Combinatului. Eram mulți. Ne j...
Read more