Vopsea verde - vopsea albastră

Mă împrietenisem cu câinele mătușii. Negru și rău. Aparent. Un fraier sentimental mâncător de coji de pepene. De fapt. Mă jucam cu el în fiecare zi. Până ne plictiseam unul de altul. Tocmai ne apucasem de treabă.

- Vasile! Du-te la magazin să iei niște vopsea!

Mă opresc.

- De care?

Tanti Marica dă plictisită din mână.

- De care găsești. Două kile. Ia bani. Și ia-ți și o eugenie din rest. 

Suta de lei sclipește albastru în mâna mea. Magazinul sătesc nu e departe. Pe strada de nisip la dreapta, apoi, pe lângă școală, la stânga. Erau și trotuare din nisip bătătorit, dar îmi plăcea mai mult să merg prin nisipul străzii, fiecare pas fiind o mică victorie sportivă. 

Ies din curte evitând o șaretă grăbită. Un cal negru îmi fornăie pe la ureche, iar căruțașul mormăie ceva spre mine. Admir cele două roți de dacie, bine umflate, ce taie cărare prin nisipul drumului. O parte umblu pe urma lăsată de una din roți. Școala e umbrită de câțiva copaci. Tufe de cătină au crescut pe lângă gard. Arbuști de toate felurile și-au cerut și ei drepturile prin grădina neîngrijită. 

Urc treptele alimentarei. Gestionarul e nebărbierit, mic de statură, cu o burtă mare. Transpirația îi curge valuri din părul negru slinos. Nu se uită la mine. Bea din când în când o gură de bere. Socotește cu voce tare.

- Vopsea! Două kile! 

Se oprește din socotit. 

- 20 de lei. Și două găini. 

Pe jos, pe podeaua de lemn alunecos de jeg și umezeală, e un țarc improvizat din bucăți de plasă pescărească. Câteva păsări stau indiferente înăuntru.

Mă întorc cu Tanti Marica. Cară două găini amărâte. Plătește ea la tejghea. Lasâ păsările cu un oftat în incinta improvizată. Ia restul uitându-se strâmb la cutii. 

- Una verde și una albastră? Dă-mi două verzi sau două albastre. 

- Nu pot, mătușă. Gestionarul e cumva mai amabil. Așa ne obligă. 

Mătușa își îndreaptă spinarea. E o lipoveancă masivă ce a crescut patru copii și muncește ca o mașină de la patru dimineață până la opt seara. Zi de zi. Are un bărbat mic și cam alcoolic pe care îl domină fără să clipească. Și un nepot ce nu știe să cumpere. 

- Bine. Dar dă-mi și o pungă de sodă de rufe. 

Gestionarul dă mărunt din cap și pleacă în spate. În galantar nu se vede marfa. Îi aruncă mătușii o pungă plină de un praf alb murdar. 

- 10 lei. Dar cumperi și o muzicuță.

- Cât e muzicuța? 

- 15 lei.

- Iob tvoiu mati cu muzicuțele voastre. 

Sar într-un picior cu Tanti Marica alături. Ajung acasă. Mă joc cu câinele. Apoi voi cânta la muzicuță.