Scaunul I

O poveste de ANCA SUHOV

Un scaun sunt. Atât. Din cele mai înalte și incomode. Nici de masă, dar nici chiar de bar.

Am fost odată lemn viu. Am fost un brad tăiat regulamentar pentru export. Am fost tăiat, curățat și livrat. Frumos, cu cod și hârtii de însoțire.

Am fost tăiat de doi flăcăi cu drujbe ce credeau mai mult în a nu munci în zi de Sărbătoare decât în norme de protecție a muncii. Erau neam de pădurari din tată-n fiu și respectau Legile Pădurii înaintea celor ale oamenilor.

Am plecat departe, spre locul de unde izvorăște Dunărea. Eram doar un buștean ca alții. Standard ca lungime și grosime. Curățat superficial. Fără noduri. Ca pentru export. Materie primă de calitate superioară.

Două mii de kilometri de autostradă. Atât a fost nevoie să îmi ating destinația finală. Ca lemn, buștean, ca fost copac cu amintiri de soare și vânt. Cu amintirea unui urs ce își alungase de mine o mâncărime de pe greabăn. Cu amintirea unei ciocănitori ce mă curăța din când în când de oareșce. Cu amintirea cozilor de veverițe.

S-a închis poarta după noi. Este întuneric și frig în depozit. Cât vom sta aici? Am auzit "uscător" și "conform". Trecusem de inspecție. Aveam viitor.

Cât am stat acolo? Exact cât a trebuit. A venit și ziua ieșirii din hibernare. Am fost declarat bun pentru debitare, calitatea I, pentru mobilă. Aș zice că am fost fericit. Pot copacii fi fericiți? Nu aveam să ajung lemne de foc prea curând.

Debitat, tăiat, șlefuit, sablat, lăcuit... Prin câte am trecut în doar câteva ore? La final am intrat la CTC. Nu mai eram copac, ci scaun. Frumos, dar cam incomod. Am fost împachetat cu atenție și trimis la depozit. De acolo, conform comenzii ce îmi dăduse formă, am ajuns în vitrina unui magazin de mobilă. Dădeam bine. Zilele au trecut peste mine liniștite. Din când în când mă mai ștergeau de praf.

Până la un Black Friday. M-am trezit aruncat de colo colo într-un camion la grămadă cu alte trei ca mine, o masă aproape asortată și niște etajere demontate.

Casa în care am ajuns mirosea a var proaspăt și lapte. Era nouă și ea, era nouă și familia care se mutase aici, ei doi, tineri și blonzi și bebelușul lor nou născut. Își doriseră un cămin în care să trăiască o viață desprinsă din Neckermann. Și așa am ajuns eu aici. Un scaun aproape vechi, dar cumpărat de nou, frumos de pus în vitrină, dar incomod de folosit în realitate. Împreună cu alte trei asemenea și o masă aproape asortată la care nu mâncau decât de Paște și Crăciun și poate nici atunci. Mă mai ștergeau din când în când.

Câțiva ani mai târziu am plecat. Departe. Înapoi. Cu un camion cam deșelat. Ajutoare? Nu știu. Am auzit ceva. Mobilă second-hand? Adică ăștia mă vând din nou sau mă dau degeaba? Nu am înțeles. Conta? Nu știu.

Depozitul în care am aterizat nu mai avea nicio legătură cu cele prin care mai fusesem. Umed. Scârbos. Dar, cumva, mai viu. Carii au venit să mă gâdile. Păianjeni mi-au țesut albe lințolii. Anii au trecut. Nu mă mai voia nimeni. Oare aici să îmi fie sfârșitul?

Până în acea zi. Avea degetele lungi pătate de tuș. M-a luat și pus în lumină. Da, eram ce căuta.

Am primit tratament de vedetă. Șmirgheluit și relăcuit am prins viață nouă. La el, în atelierul în care se adunau învățăceii pe care îi pregătea să dea la Arhitectură. Eram bun și de stat pe el în fața planșetei, dar și de ridicat pe masă și demonstrat principiile perspectivei cu subsemnatul ca model. M-am răsfățat sub reflectoare. Până la accidentul de motocicletă. Asta am auzit că s-ar fi întâmplat. Oamenii mor? Așa se pare.

Următorul chiriaș nu avea nevoie de mine. M-a moștenit fără să mă dorească. Era mai scump să fiu evacuat. M-a trimis la un unchi cu crâșmă la țară. Am petrecut prima vară pe terasă și mi-am adus aminte de munte și pădure. Iarna nu am avut loc înăuntru. A nins pe mine în plăpumi groase. Primăvara m-a găsit mai rotund și un pic scârțâitor. Soarele mi-a ars lacurile.

Una dintre chelnerițe, nu cea cu blugi cu talie prea joasă și unghii prea lungi, cealaltă, s-a urcat să citească contorul. Nu era prima prima dată. Era soarta mea de scaun un pic prea înalt dar, astfel, perfect pentru citit contorul. Am cedat. Oi fi fost eu cel fragilizat, o fi fost ea cea care se mai rotunjise de la o vreme...

Am ajuns aici, lângă lemnele de foc. Dintr-un năduf. Până aici mi-a fost.

Un moșulică mă studiază cu atenție. Îi mai dăm o șansă.

Vă salut de-aici, de jos. Mi s-au retezat picioarele și am fost vopsit verde. Asta era culoarea ce se găsea la Cooperativă.