Povești de la capătul lumii

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Nu-pădurea aștepta încremenită. Se calmase din furie. Avea Credința că oamenii vor veni să-și repare greșeala. Se mai întâmplase și așa fusese de fiecare dată. De ce ar fi fost acum altfel? Așa era de atunci, din Ziua Binecuvântată în care Sfântul Jianyu coborâse cu ai lui, în nori de trăznete asemenea unei a treia luni apărute din senin pe cer. Ziua în care acesta acceptase să fie prima gazdă umană pentru nu-lilieci. Ziua în care îl simțiseră ei, toți, intrând în comuniune și aducându-le cu el cunoașterea și înțelegerea căutate de milenii. *** - Trebuie să vedem cu ce avem de-a face. Nu avem ce ne trebuie în navă pentru mai mult de trei săptămâni. Putem încerca să reparăm ce putem și să încercăm să decolăm. Sau putem explora ce are această planetă de oferit. Căpitanul îi privi lung pe supraviețuitorii coborârii. Nu mai erau mulți. Ar fi fost suficienți pentru două echipe? Să încerce să exploreze fără a pierde, totuși, din timpul neces...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Chipul meu. Chipul meu obosit din oglindă. O imagine doar pentru mine. Nu pot arăta slăbiciune. Nu pot arăta milă, dragoste, compasiune. Nu pot arăta furie sau ură. Pot arăta doar o imagine idealizată și venerată. Celorlalți. “Împăratul Întregii Omeniri! Stăpânul Galaxiei! Cel mai Credincios dintre noi! Unsul lui Dumnezeu!” Povești. Harta tridimensională pâlpâie gălbui în fața mea. 5 procente? Poate 6. E drept că suntem împrăștiați ici și colo iar pentru un ochi neavenit pare că stăpânim tot. O minciună, bineînțeles. O minciună bine învelită în jumătăți de adevăr de Mașina mea de Propagandă.  Puncte roșii îmi arată unde sunt probleme. Roșu deschis ca un nor de seară până la roșu sângeriu. Gravitatea situației. Și un punct ca de purpură lucitoare. Încerc să nu mă uit la el.  Eretici, schismatici, păcătoși, nemernici. Îi știu pe toți. Adoratori ai Papei Renăscut, fanaticii lui Budha de Cristal, închinătorii Islamului Veșnic, se...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Părintele termină orele de curs și ieși în curte lăsând copiii să strângă. Liniște. De ce este atât de liniște? Încă de când preda i s-a părut că ceva nu-i cum ar trebui. Prea liniște. Curtea ar fi trebuit să duduie de forfotă. Echipa de recoltare ar fi trebuit să fi ajuns de vreo două ceasuri. Cerul încremenise. Stolurile obișnuite de nu-păsări dispăruseră. Până și nu-câinii păreau anormal de tăcuți. Părea că se închisese o poartă etanșă între sat și exterior. Când se mai întâmplase așa? Nu vreau să îmi amintesc. Nu este o amintire plăcută. - Nu s-au întors încă? Știe cineva ceva? Nu primi răspuns. - Nu se văd încă pe drum? Nu se aud? Doar liniștea îl privește în ochi, oamenii îi ocolesc privirea. Nu-norii s-au dat la o parte lăsând soarele să îl ardă. Deschise poarta. Liniște și acolo. Ceva nu miroase a bine. Ceva miroase fierbinte. Aici liniștea nu-i un semn bun. Mă doare deja capul de-atâta liniște. Ca și cum o pâclă îmi blochează ...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Ok. Și acum că ne-am întins oasele ar trebui să ne mai și apucăm de treabă, nu? Că doar de-asta am venit. Thom răsuflă a năduf. Nu știa ce-l apasă mai rău, dogoarea soarelui roșu ce se promitea neiertătoare încă de la primele raze sau responsabilitatea ce fusese pusă pe umerii lui. Ce i-o fi venit Părintelui să mă nominalizeze tocmai pe mine? Nu-s nici cel mai bătrân, nici cel mai puternic, nici cel mai deștept, nici cel mai frumos din echipă. Și se mai și uită cam chiorâș și Jin, de are deja doi copii acasă, și Vanea, de rupe nu-mistrețul în două dacă își pune mintea. Ca să nu mai zicem de Mașa, cea care a mai participat deja la trei recoltări. Eram eu cel mai potrivit să fiu mai cu moț? Sigur nu s-a grăbit cu decizia? Gata! Ce a fost, a fost. Dacă tot m-am pricopsit cu asemenea onoare, măcar să încerc să îi fac față pe cât pot eu de bine. Dacă veneau nu-liliecilor azi-noapte peste noi era mai bine? Se înfioră. Sigur nu. Tata s-a desc...