Fierbintele soare roșu - capitolul VI

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV 

Chipul meu. Chipul meu obosit din oglindă. O imagine doar pentru mine. Nu pot arăta slăbiciune. Nu pot arăta milă, dragoste, compasiune. Nu pot arăta furie sau ură. Pot arăta doar o imagine idealizată și venerată. Celorlalți.

“Împăratul Întregii Omeniri! Stăpânul Galaxiei! Cel mai Credincios dintre noi! Unsul lui Dumnezeu!”

Povești. Harta tridimensională pâlpâie gălbui în fața mea. 5 procente? Poate 6. E drept că suntem împrăștiați ici și colo iar pentru un ochi neavenit pare că stăpânim tot. O minciună, bineînțeles. O minciună bine învelită în jumătăți de adevăr de Mașina mea de Propagandă. 

Puncte roșii îmi arată unde sunt probleme. Roșu deschis ca un nor de seară până la roșu sângeriu. Gravitatea situației. Și un punct ca de purpură lucitoare. Încerc să nu mă uit la el. 

Eretici, schismatici, păcătoși, nemernici. Îi știu pe toți. Adoratori ai Papei Renăscut, fanaticii lui Budha de Cristal, închinătorii Islamului Veșnic, sectanți tehnologici ce cred în implanturi cibernetice și se prosternează la mușchii artificiali grefați peste cei omenești. Oh, o grămadă de jigodii ce trebuie stârpite. Doar dacă recunosc Adevărata Credință, Creștinismul celei de-a treia Rome, al cărui Pontif sunt. Poate așa merită cruțați.

Zâmbesc crud în oglindă. Le cucerim lumile, îi supunem repede, și le arătăm vătraiul. Navele Imperiului. Care stau sus, sus de tot, pregătite să ardă tot. Am tot ce-mi trebuie. Focoasele termonucleare sunt cele mai blânde jucării din arsenalul Nostru. Știm să fierbem oceanele și să ardem Cerul. Știm să ne jucăm cu plăcile tectonice până în miezul planetei pe care stau ereticii puși vremelnic în Calea Noastră. Știm o grămadă de blestemății. 

Și ei Ni se supun. Se închină și dronele filmează tot. Se transmite în toată Galaxia! “Iată, deși necredincioșii de pe …cine știe ce colț uitat de lume…s-au ridicat contra Sfântului nostru Împărat, au fost iertați! Au trecut cu toții la Dreapta Credință! Trăiască Preamilostivul nostru Conducător! Slavă lui, Adevăratul Uns al lui Dumnezeu!”. Și camerele pleacă și nu le mai vede nimeni. Iar credincioasa mea armată se pune pe treaba. Căci cel mai credincios soldat e cel care e bine plătit. Cu bani, pradă, femei și copii. Și mai ales e lăsat să ucidă pe cine vrea, când vrea. Traiul în burțile de fier ale Molohilor călători nu e ușor. Se adună multă furie, mult necaz și multă ură. 

Cam 10-15 % dintr-o lume își pierde viața. Prea puțin pentru ticăloșia de a mă sfida pe Mine. Sunt milostiv totuși.

Punctul purpuriu îmi arde retina. Nu, nu mă uit la el.

Mă închin în fața icoanelor vechiului Bizanț. Au mii de ani, poartă amintiri și istorie, iubire și credință, ură și iubire. Sunt ale mele. Toate sunt ale mele. Într-un colț al domeniului imperial am reclădit Ierusalimul. Într-altul, Hagia Sofia e recompusă cărămidă cu cărămidă, spre Slava și Gloria Mea. Isus Atotputernicul e acolo, pe arcada bisericii. E o imagine care mă zguduie de fiecate dată când intru. Nu am curaj să mă uit mult la el.

Sub Sfânta Biserică am pus să fie osuar de necredincioși. Eretici și trădători. Cei ce uită de Credință, de Împărat și de Imperiu. Oasele lor se adună an de an și domeniul meu e parcă un pic mai liniștit. Stau ore în șir admirând craniile pământene sau nepământene, curățate bine și prinse pentru posteritate în globuri de cristal. Mă cuibaresc în fotoliu și savurez o băutură din colecțiile vechii Terre. Căci numai Eu, Împăratul Universului Cunoscut, am voie să mă delectez cu așa bunătăți. Eu și oaspeții sau prietenii mei. Oricine altcineva pune gura pe marfa adusă de acolo comite o crimă pedepsită imediat cu moartea. Ce vine de pe Pământ e numai al meu și al favoriților mei. Cine or fi ei. Curteni, generali, sportivi, artiști sau amante foarte pricepute. E domeniul meu, jucăria mea personală. Restul au toată galaxia să mănânce și să bea. Ducă-se dracului. Iar la băutura aia merge și un platou cu brânzeturi fine. Craniile dușmanilor Noștri (ai Mei) sunt parcă și mai plăcut de privit așa. 

Un raport clipește roșu pe perete. O nouă lume de curățat. O nouă lume plină de necredincioși și de eretici. Citesc. Ei habar nu au că sunt așa. Nici zborul în atmosferă nu îl cunosc, ce să mai vorbim de cel spațial. Dar analizele îi arată cu mult potențial de a se opune Imperiului. Și sunt și aproape de Federația Noilor Protestanți, dușmanul Nostri de moarte. Unul din cei mai încăpățânați. De cât timp rezistă Federația? Două sau trei decenii? Dacă mai rezistă mult îi pot lua în sfera lor de influență și pe primitivii ăștia. Nu îmi permit așa ceva. Nu îmi permit un rezervor proaspăt de soldați care să susțină erezia.

Dictez repede ordinele. Demit Generalul care se ocupă de operațiunile contra Federației dar în loc să îl exilez sau execut îi dau în sarcină eradicarea planetei cu țărani. Va înțelege mesajul. Dacă e eficient îl voi ierta și poate îl voi repune în funcție. Dacă nu, nimeni nu respiră în Spațiu. 

Sub impulsul momentului, mișc harta spre punctul purpuriu. Măresc și proiectez pe pereți. Un întreg sistem solar de necucerit. O planetă plină de dihănii de neînțeles și de necredincioși. Câte nave am pierdut acolo? Lista pulsează în dreapta. Crucișătoare, nave de desant, fregate, interceptoare, vehicule de teren. Și mulți, prea mulți soldați. Nici un supraviețuitor ci doar transmisii radio trunchiate și pline de lucruri de necrezut. Meteoriți ce își schimbă brusc traiectoria și vânează navele prin spațiu. Nori de apă sau ceva ce seamănă cu apa care se schimbă într-o blestemăție ce mănâncă metalul în minute. Păsări uriașe ce seamănă cu dragonii din basmele vechi, care împrăștie foc radioactiv. Păsări sinucigașe ce găureau blindajele, lilieci vampiri, reptile veninoase și Dumnezeu știe ce alte dihănii. Nimeni nu se întorsese viu. Nimeni.

Închid nervos harta. Dau repede un decret imperial. Sub pedeapsa cu moartea prin tortură, nimeni nu mai are voie să intre în Sistemul ăsta nenorocit. Poate vreun urmaș mai înțelept de-al meu să reușească asta.

Trebuie să comand niște execuții sau să chem două …nu trei…amante oficiale. Poate mă mai liniștesc. Mă îndrept spre osuar.