Fierbintele soare roșu - capitolul IV

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV 

Ok. Și acum că ne-am întins oasele ar trebui să ne mai și apucăm de treabă, nu? Că doar de-asta am venit.

Thom răsuflă a năduf. Nu știa ce-l apasă mai rău, dogoarea soarelui roșu ce se promitea neiertătoare încă de la primele raze sau responsabilitatea ce fusese pusă pe umerii lui.

Ce i-o fi venit Părintelui să mă nominalizeze tocmai pe mine? Nu-s nici cel mai bătrân, nici cel mai puternic, nici cel mai deștept, nici cel mai frumos din echipă. Și se mai și uită cam chiorâș și Jin, de are deja doi copii acasă, și Vanea, de rupe nu-mistrețul în două dacă își pune mintea. Ca să nu mai zicem de Mașa, cea care a mai participat deja la trei recoltări. Eram eu cel mai potrivit să fiu mai cu moț? Sigur nu s-a grăbit cu decizia?

Gata! Ce a fost, a fost. Dacă tot m-am pricopsit cu asemenea onoare, măcar să încerc să îi fac față pe cât pot eu de bine. Dacă veneau nu-liliecilor azi-noapte peste noi era mai bine?

Se înfioră.

Sigur nu. Tata s-a descurcat. Dědeček s-a descurcat. M-oi descurca și eu. Cumva.

- Hai! La treabă! Voi trei acesta, voi acela, voi acela. Cum am făcut și la antrenamente. Cel mai mic urcă în vârf la ghidaj, ceilalți lovesc alternativ tulpina.

- Da, Șefu'! Gata! S-a făcut!

Are și Jin dreptate. Cine sunt eu să le dau ordine? Un mucea… un mucea cu capul sus și mâinile în buzunare încercând să coordoneze nouă oameni mai presus decât el.

***

După două ceasuri în care loviturile ritmice căpătară valențe muzicale primii trei nu-copaci căzură aproape simultan. Până aici totul bine. Au urmat încă trei și, apoi, încă trei.

- Rămâneți voi trei și voi trei la tăiere. Noi, ceilalți, începem debitarea și stivuirea.

- Da, Șefu'!

Oftă. Tot se aștepta ca ceva să meargă prost. Nu degeaba se aprinsese Barometrul. Privi cerul. Nu-norii se agitau înfășurând și desfășurând spirale complicate. Se apropia furtuna.

- Hai! Mai repede! Timpul nu este de partea noastră!

***

Ce caut eu aici? De obicei eram în echipa de curățenie. Nici acolo nu-i ușor, dar, cum se zice, drumul cel mai scurt este cel pe care îl cunoști, munca la care te pricepi este mai ușoară. Parcă o aud pe răposata mama:

- Vaniușka, n-oi fi tu cel mai ager, dar dacă știi ce ai de făcut, ești la fel de bun ca oricare.

Asta dacă știu ce am de făcut. Dar știu eu oare? La orele teoretice am picotit ca toată lumea. Căldura sălii de clasă este toropitoare la ceas de iarnă. Vocea Părintelui își are și valențele ei narcotice. La demonstrația practică nu am ajuns că nu mă ridicasem încă din pat după conflictul cu nu-câinele vecinei.

Frumoasă vecina și nu tocmai în cele mai bune relații cu soțul, dar javra aia nu este niciodată de partea lor. Așa, și? Mi-am încercat și eu norocul peste pârleaz. Ea îmi aruncase mai întăi ocheade. Chiar meritam furia potăii dezlănțuite?

Creangă proastă!

Se dezechilibră. Căzu din aproape în aproape până când, într-un final, îl prinse Mașa. Nu erau tocmai brațele de femeie la care visa, dar îi atenuară bine aterizarea.

***

Aproape complet despicat, trunchiul uscat începu să pârâie. Eliberat de greutatea din vârf, se smuci într-o mișcare de recul și începu să se încline exact în direcția cea mai puțin de dorit, spre un grup de puieți abia transplantați din “pepinieră” și care așteptau cuminți și nevinovați să ia locul bătrânilor recoltați.

Pentru o clipă, doar o clipă, păru că venerabilul trunchi și-a recăpătat viața și îi va feri. Apoi veni dezastrul. Întreaga pădure se uni într-un urlet inuman de neînchipuit de durere și groază. Ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple se întâmplase.

Grigori se grăbește strigând lătrat la ceilalți, încercând să elibereze puieții, să salveze ce se mai putea salva. Degeaba.

Iadul coborî pe pământ lovind. Dur. Fără milă. Fără să aleagă. Fără să întrebe. Fără să caute vinovați sau vinovății. Mirosul de sânge bălti roșu pământul violet. Va scăpa careva? Greu de crezut. Nu-pădurea era judecător și călău. De procuror nu avea nevoie. Nici de avocați trebuință.

Apoi se făcu liniște. Nu că ar mai fi rămas vreun om să o audă. Prevestirea Barometrului se adeverise. Jalea abia urma să ajungă în sat. Nu azi, ci mâine. Deocamdată încă erau așteptați să se întoarcă.