Posts

Showing posts from February, 2025

Combinatul

Image
O poveste de ANCA SUHOV  Undeva, la capătul lumii, într-un orășel de provincie ce primise numele de municipiu, cumva, parcă doar pentru că altul mai răsărit nu era pe-o rază de vreo optzeci de kilometri, s-a construit un Combinat. Venea să se așeze bizar peste un pol secundar de niște mii de ani de locuire ce fusese șters aproape complet din mentalul colectiv. Orașul părea să se termine atunci înainte de primul lac, la Moară. S-a așezat dumnealui, Combinatul, pe Dealul Taberei, acoperind cu platforme betonate orice urme ale taberei otomane, cea cu fortificații doar din pământ, dar croite după modelul sofisticat de tip Vauban. În acest timp, ei, ai noștri, s-au făcut metalurgi. Așa erau vremurile, planificate. Orice pornire de ceva mare se simțea mai întâi în școli. De la liceul ce s-a ridicat odată cu mastodontul din spate și până la creșterea de locuri a secției de la Politehnică. Apoi, la pachet cu primele șarje, am apărut și noi, copiii Combinatului. Eram mulți. Ne j...

Nava mântuirii

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV > I < Așa i-au spus crucișătorului greu “Sf. Vasile cel Mare”, construit pentru 5000 de oameni, casă și speranță pentru doar 1278. De ce ai nevoie ca să supraviețuiești într-o asemenea navă? Sau ar trebui să întrebăm, mai bine, încotro mergea? Cât de lungă le va fi călătoria? Planul, așa făcut pe genunchi cum era el, avea două etape. Mai întâi trebuiau să își piardă urma. Să scape de fregatele imperiale care îi urmau ca trei umbre întunecate. Să păcălească, cumva, cei trei “bondari” înarmați până-n dinți și imposibil de oprit fără a risca propria incapacitare dincolo de limitele de risc pe care deciseseră să și le asume. Nu aveau de gând să riște nici viețile familiilor lor, nici integritatea odoarelor sfinte pe care le ocroteau. Icoane vechi, ferecate în argint vegheau aproape bizar sala centrală, locul în care Comunitatea se aduna pentru toate deciziile importante. Apoi ar fi trebuit să găsească o planetă teraformabilă ce să fie suf...

Povestea Barometrului

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV - Cincisprezece minute până la “aterizare”! De ce? Le înregistrez privirile nedumerite, dar nimeni nu îmi neagă autoritatea. Chiar nimeni? Aproape că mi-aș dori să fiu întrebat. Aproape că mi-aș dori să mi se pună la îndoială discernământul. Aș avea posibilitatea să mă conving eu pe mine cu argumente că decizia pe care am luat-o este nu cea mai bună, ci chiar singura viabilă. Am nevoie să cred că nu avem încotro, dar, oare, chiar așa este? Lucrez cu probabilități cântărind șansele de supraviețuire. Nu ale mele, ci ale Comunității. Sunt nemiloase probabilitățile. Calculez și recalculez. Rezultatele se schimbă ușor la fiecare fracțiune de secundă, dar direcția de evoluție este deja clară. Una dintre variante se detașează. Este singura care pare să aibă ceva șanse. Ceva șanse. Nu foarte mari. Din păcate. După cum nici celelalte nu au șanse zero absolut. Ar fi putut fi mult mai simplu. Ar fi putut? Legile probabilităților nu sunt niciodată simp...

Vasili - cel născut pe navă

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV Crucișătorul fugar plutea în derivă. 1.278 de suflete tremurând prin colțurile navei gândite să adăpostească 5.000. O corabie uriașă, chiar și pentru standardele imperiului. 5000 de membri ai echipajului! Capabilă să îmbarce 20000 de infanteriști marini! Ah, navele din clasa AMG! Arhanghelii Mihail și Gavrilă parcă desenaseră chiar ei uriașul proiect. Acum era doar o navă ce gonea să scape de furia Imperiului. O simplă copaie ce adăpostea câteva suflete speriate.  Profitaseră de ocazia nesperată și se îmbarcaseră neobservați. Cel căruia i se spunea Căpitanul era, de fapt, doar un cadet al Academiei Imperiale. Limba lungă îi băgase deja de mai multe ori în belele. De data aceasta era acum ori niciodată. Erau o mână de eretici ce ar fi sfârșit altfel în temnițele Țarului sau în exil în minele de pământuri rare de pe cine știe ce asteroizi păduchioși. 1.278 de nebuni frumoși mânați de idealuri. 1278 de oameni care îndrăzneau să gândească a...