Scaunul II

O poveste de VASILE SUHOV
Sunt vechi. Sunt rău. Sunt dur. Sunt un supraviețuitor. 
Un pescar priceput m-a făcut din câteva lemne. Un tip tăcut, retras dar mare meșter cu mâinile. Plase pline de pește când mergea la pescuit. Scaune, mese, paturi și câte și mai câte atunci când nu mergea. 
S-a dus într-o dimineață rece de octombrie în magazie și s-a uitat lung la mine. La bucățile fără minte care știu că pot ajunge orice. Doar atât știau. A aruncat câteva într-o parte. Ei erau condamnații. Vor arde și un pic din Soarele verii va încălzi casa de alături. Sunt resemnate victimele. Nu-mi pasă. Nu știu decât că am scăpat și nu știu ce voi ajunge.
Omul se apucă de treabă. Nu am mâini, nu am picioare, nu am ochi. 
Simt doar. Și simt că am căpătat formă și sens. Îndur fierăstrău, cuie și ciocan. Sunt mângâiat cu foaie de șmirghel. Groasă apoi fină. Omul suflă și mă șterge cu o cârpă moale. 
Sunt vopsit o dată. Și încă o dată. Sunt verde. Și percep lumea din jur. 
Anii trec ca niște vise tulburi. Simt totul în jur. Omul stă și se odihnește pe mine. Își curăță și își împletește sculele. Lucrează lemn. Și tace. Și bea.
O, cât poate să bea! Devine din ce în ce mai tăcut cu fiecare pahar. Scrâșnește din dinți. Spune un nume de femeie care nu mă interesează. Știu că voi fi ridicat și bușit de perete.
A doua zi sunt recompus din bucăți. Cele rupte sunt înlocuite. Sunt lipit, cuiele îmi sunt schimbate apoi sunt vopsit verde. A câta oară?
Sunt vechi. Sunt rău. Sunt dur. Sunt un supraviețuitor.

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

De-a v-ați ascunselea

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Îl trag de mânecă pe Tata. Tatăl meu mai mult decât al Umanității. Sunt special. Sunt singurul. De ce nu mă bagă în seamă? Privește corul părând să asculte atent slujba. Eu știu că nu este chiar așa. Ochii i se mișcă dând comenzi implantului. De obicei folosește asemenea momente pentru a parcurge rapoartele ce îi vin în timp real din toate zările și de pe toate planetele Imperiului nostru. Sunt singurul lui urmaș. Așa a decis. De ce nu îmi dă încă acces la tehnologia ce îl face pe el mai presus de ceilalți? O vreau! Am dreptul! Sunt singurul care am acest drept! Răbdare! Trebuie să am răbdare. De unde? Plictiseală mare la slujba de azi. Mă legăn de pe-un picior pe altul și număr (a câta oară?) crucile integrate în pictura cupolei. Am obligația să particip. Ar trebui să ascult cu atenție, dar gândurile îmi fug aiurea. Oare m-a auzit cineva căscând? Pare că nu. Toți sunt fascinați de vocea îngerească a noii adiții în cor. Bălai, subțirel...
Read more

Tatuat

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Fără să-i privească pe cei trei indivizi legați, cântări cu ochii minții lanțul din mâna dreaptă. Era un lanț bun. Își făcuse treaba de atâtea ori. Avea darul să nu pună întrebări și să-și asculte întru totul stăpânul. Smulgea bucăți de carne, smulgea țipete, smulgea răspunsuri. Nu-l interesau cei legați în colț. Nu le auzea gemetele, nici rugămințile pline de salivă și sânge. Așeză gânditor lanțul pe tava din fața lui. Parcă nu avea chef de el astăzi. Se uită lung. Ciocan? Cheie fixă? Cuțit poate? Sau tija subțire de oțel? Avea timp să se hotărască. Șefu’ era un tip calm și nu se grăbea niciodată. Ordinele erau să îi țină speriați, “frăgeziți” un pic, dar cam atât. Deocamdată. “Doamne, numai să nu fac pe mine!”. Victima din mijloc rosti o rugăciune scurtă. “Orice, dar numai asta nu. Ei, nu chiar orice... Mai am copii de crescut. Ăia cinci de-acasă, de lângă Mașa, cel al ăleia de apăruse din senin anul trecut și or mai fi și alții că o...
Read more

Combinatul

Image
O poveste de ANCA SUHOV  Undeva, la capătul lumii, într-un orășel de provincie ce primise numele de municipiu, cumva, parcă doar pentru că altul mai răsărit nu era pe-o rază de vreo optzeci de kilometri, s-a construit un Combinat. Venea să se așeze bizar peste un pol secundar de niște mii de ani de locuire ce fusese șters aproape complet din mentalul colectiv. Orașul părea să se termine atunci înainte de primul lac, la Moară. S-a așezat dumnealui, Combinatul, pe Dealul Taberei, acoperind cu platforme betonate orice urme ale taberei otomane, cea cu fortificații doar din pământ, dar croite după modelul sofisticat de tip Vauban. În acest timp, ei, ai noștri, s-au făcut metalurgi. Așa erau vremurile, planificate. Orice pornire de ceva mare se simțea mai întâi în școli. De la liceul ce s-a ridicat odată cu mastodontul din spate și până la creșterea de locuri a secției de la Politehnică. Apoi, la pachet cu primele șarje, am apărut și noi, copiii Combinatului. Eram mulți. Ne j...
Read more