Povești de la capătul lumii

Sunt cel mai mic din grup. Și ca ani. Si ca statură. Dar sunt gras. Sunt greu. Am mușchi care nu știu că există sub pernele de grăsime. Muncesc în fiecare zi. Alerg în fiecare zi. Joc fotbal în fiecare zi. Merg la fermă și car saci cu spinarea. Împing butoaie pline. Pe cant. Că au 200 de kg bestiile. Am ajuns să împing o remorcă încărcată cu marfă prin curtea fermei.  Remorcă de tractor. Dar sunt încă mic de statură și gras. Casa mea e așezată într-o curbă naturală a străzii. Când cobori de sus vezi curtea și tot ce se întâmplă acolo.  Mama spală rufe la mână. Nu avem mașină de spălat rufe. Nu avem aragaz. Frigiderul stă scos din priză. Pentru economie. Când se arde lampa PL50 din Venus5 stăm săptămâni fără tv. Nu-i nimic. Citesc mai mult. Tehnicianul de la aeroport care vine să o schimbe ne cere 25 de lei pentru asta. 25 de lei sunt bani. Am ajuns să spăl si eu. Sunt greu. Sunt puternic. Păturile și covoarele sunt udate cu furtunul și frecate cu peria aspră. Puțin...

Pe plajă cred că sunt pescăruși mai înalți ca mine. Îi gonesc cu gesturi largi. Marea e agitată și nu intră nimeni în ea. E cald și oamenii stau pe nisip încercând cumva să se răcorească. Mama mi-a dat liber să explorez zona din jurul cearceafului nostru. Tata pregătește o masă frugală. Brânză, câteva roșii și niște felii de pâine neagră. Apă luată în sticle de jumate din oraș. Minerală. Făcuse el rost. Găsesc o băltoacă plină de apă sălcie și papură putredă legată printr-un canal de mare. Dacă sunt valuri mari câteva dintre ele împing apă spre groapa mea. Intru chiuind și bătând din palme. Apoi ies ca să reintru și mai entuziast.  Mă strigă mama. Mă opresc și mă duc spre ei. Nu-mi plac roșiile cu brânză. Mănânc un colț de pâine. Miroase a moară și a brutărie. Îmi place. Tata nu se ostenește să-mi schimbe gusturile.  Părinții mei mănâncă lângă mine cu gesturi domoale. Vorbesc din când în când despre lucruri care nu mă interesează. Sau despre oameni pe care nu-i cun...

Mă împrietenisem cu câinele mătușii. Negru și rău. Aparent. Un fraier sentimental mâncător de coji de pepene. De fapt. Mă jucam cu el în fiecare zi. Până ne plictiseam unul de altul. Tocmai ne apucasem de treabă. - Vasile! Du-te la magazin să iei niște vopsea! Mă opresc. - De care? Tanti Marica dă plictisită din mână. - De care găsești. Două kile. Ia bani. Și ia-ți și o eugenie din rest.  Suta de lei sclipește albastru în mâna mea. Magazinul sătesc nu e departe. Pe strada de nisip la dreapta, apoi, pe lângă școală, la stânga. Erau și trotuare din nisip bătătorit, dar îmi plăcea mai mult să merg prin nisipul străzii, fiecare pas fiind o mică victorie sportivă.  Ies din curte evitând o șaretă grăbită. Un cal negru îmi fornăie pe la ureche, iar căruțașul mormăie ceva spre mine. Admir cele două roți de dacie, bine umflate, ce taie cărare prin nisipul drumului. O parte umblu pe urma lăsată de una din roți. Școala e umbrită de câțiva copaci. Tufe de cătină au crescut pe ...