Povești de la capătul lumii

Când vin de la școală nici măcar nu întreb. Știu ce voi mânca. Pahleopcă. Ciorbă adică. Din ceva legume și multă varză. Fierbinte, cu ciușcă alături și o felie de pâine neagră. Nici nu-ți trebuie mai mult. Zilele trec la fel una după alta. Dimineața un ceai și o eugenie sau o felie de pâine cu margarină și gem. Poate o corăbioară făcută în cuptorul de acasă cu magiun de prune. Seara colțunași (vareniki) cu iaurt dacă sunt cu umplutură de brânză sau simpli dacă sunt cu umplutură de vișine. Mama face si pirașki (plăcințele prăjite) umplute cu brânză sărată sau, din nou, gem. Face și orez cu prune uscate. Macaroane cu brânză. Mămăligă cu brânză. De-abia aștept să se răcească un pic mămăliga să o tăvalesc prin zahăr și să o înfulec ca pe cea mai pretențioasă prăjitură.  Constanta zilelor de luni până sâmbătă este, însă, pahleopca de prânz. Dacă suntem norocoși, avem uneori ciorbă cu oase de porc. În general, nu suntem așa de norocoși. Carnea se găsește greu și e scumpă. Dec...

E frig și întuneric. Băiatul merge înainte, după repere știute de multă vreme. O lumină aici. O lumină acolo. Puțini prin sat au curent. Gazul lampant încă e baza. Unii spun că la oraș e lumină noaptea pe străzi. Că sunt stâlpi cu becuri albe puternice peste tot. Povești. Alunecă dar își revine. Din cer cad picături de apă reci. Nisipul devine alunecos în unele locuri. În altele se transformă în capcane de noroi și apă. Când nu mai vede deloc aprinde lanterna, o cutie pătrată de tablă ruginită cu un bec chior. Raza de lumină e slabă dar îi ajunge. Uite, aici e gardul lui nea Mihei. Îl știe după parii frumoși de beton de care pescarul legase snopi de stuf groși. Mai are până la casa preotului. Alunecă din nou. Apa începe să treacă de pelerina de ploaie, găurită în multe locuri. Are și o pelerină bună dar o va folosi când asta veche va deveni inutilizabilă. Începe să îi fie frig. Asta e. Trece.  O ia la dreapta, după colț. Îl înjură pe deșteptul care și-a lăsat barca pe t...

Nu avem curent. Vecinii noștri au, deci problema e undeva la noi. Verific siguranța generală. E mare, albă și grea, ceramică. O demontez atent. Am auzit de atâtea accidente, încât o deșurubez cu gesturi mici, controlate, de parcă fiecare mișcare mă pune în pericol. Scot căpăcelul de cupru de la capătul îngust. Scot și căpăcelul din partea opusă. Firele subțiri sunt la locul lor. Problema nu e la noi, e undeva la stâlp.  Tanti Tudora, vecina, e la poartă. Ne spune că a văzut o lumină albă în vârful stâlpului de la stradă, acum vreo jumate de oră. Exact de când nu avem noi curent. Nu ar fi o mare problemă. Frigiderul e scos din priză. Mama gătește o oală mare de supă de zarzavat care nu se strică nici vara, chiar lăsată pe aragaz. Sau gătește ceva numai pentru o zi. Televizorul nu prea e folosit în ultima vreme. Problema mare e lumina de seară. Și veioza la care citesc.  Mă duc la vecina cu telefon. Dacă ar fi trăit bărbatul ei, o rezolvam. Lucrase la Electrica, la i...

Suntem câțiva puștani pe strada asta. Numai băieți. Fete nu avem printre noi și nici nu suntem interesați de ele. Încă.  Murdari, prăfuiți, îmbracați în niște haine care nu sunt departe de zdrențe. Avem genunchii juliți și zgârieturi în cele mai diverse locuri. Dacă te tai si nu curge sângele prea tare, nu te plângi. Te speli și ții mâna apăsată acolo până se oprește. Sau te pansezi cu ce găsești la îndemână. Uite, de exemplu eu. Am căzut într-un șanț betonat. O scurgere din spatele monstruozității cu 10 etaje ce mutila proaspăt centrul orașului. Locuințe pentru oameni. Apartamente peste apartamente peste apartamente, la nesfârșit. Dispăruseră case frumoase, bulgarești. Niște construcții cochete, văruite alb, cu prispă largă și acoperite cu olane turcești. Curți imense pline de flori si legume și pomi fructiferi. Nu le mai ținea minte nimeni deja.  M-am ridicat din șant întreg. Îmi lipsea doar o bucățică din genuchi. Nu eram departe de casă. Am ținut mâna pe rană, ...

Cel mai bun prieten al tatei e Nichita. Cumnatul lui. Confidentul cel mai de încredere. Împreună stau și privesc meciurile televizate. Unul e stelist și moare sau învie odată cu echipa. Celălat e dinamovist și suferă ca un câine pentru preferați. Se înțeleg, totuși, de minune. Chiar și un meci când se bat echipele favorite nu le strică relația. E un octombrie rece, cu nori cenușii care acoperă cerul toată ziua. În aer miroase deja a iarnă, iar orașul s-a umplut de oameni gri îmbrăcați în șube și alendelonuri. Ici colo câte o geacă ceva mai colorată aruncă o pată de culoare. Totul e trist și friguros în jur. Acasă mama face deja focul bombănind că nu o să ne ajungă lemnele până în primăvară. Folosește combustibilul cu zgârcenie, încălzind doar bucătăria și dormitorul lipit de ea. Sufrageria și holul se vor redeschide la primăvară.  Tata tocmai s-a întors din cursă și mănâncă supă caldă de legume. Îi este foame și mușcă flămând din pâine mestecând cu fălci puternice totul...