La poștă

Ce treabă aveam la poșta din Centru? Nu îmi era prea clar și nici nu mă interesa. Mă plictiseam îngrozitor. Era coadă și era cald, cumplit de cald. Mama stătea stoică la rând. Îmi dăduse drumul să stau pe băncuță și să păzesc coletul. A, de asta eram aici. Trimiteam un pachet neamurilor de la Sfiștofca. O cutie de carton învelită bine în pânză cusută zdravăn. Pânza era albă, ața neagră. Cumva însă se sublinia gros soliditatea construcției. Cu scris lăbărțat, adresa mătușii. Creion chimic care încă mirosea. 

Ce era înăuntru? Bălăngăn picioarele gânditor. Nu știu. Chiar nu scosesem nasul din cartea din aventuri pe care o citeam. Asta e, un colet. Sigur nu mâncare. Mâncarea venea spre noi, nu pleca de aici. Cineva intră înjurând frigul de afară. Cu el vine și o pală de viscol. Se străduie să închidă ușa dându-i lovituri de bocanc. E un tip mare, transpirat, plin de zăpadă. E gras, mai gras ca mine. Roșu la față. Pe cap are o căciulă albă "de iepure". Blana îi curge smocuri pe umeri. Paltonul e negru, ieftin. De fapt e o șubă marinărească, cred. Oamenii se uită la el apoi se întorc fără chef spre ghișeu. O tanti transpirată, într-un capot albastru, ștampilează de zor cu zgomote puternice. E mai tânără ca mama dar are o privire acră și disprețuitoare. Oamenii se poartă frumos cu ea dar nu reușesc să o îmbuneze. Îi face semn cu mâna grasului ce tocmai intrase. Tipul pune coletul direct la ghișeu și o salută mieros. Tanti cu capotul albastru se îmblânzește brusc și îi ia pachetul. Apoi redevine mai acră parcă. Omul iese fără să ne arunce o privire. Nimeni nu zice nimic. 

Pe masa veche, cu goluri pentru călimară, e o placă de sticlă groasă. Sub ea sunt modele de mandate, scrisori, adrese, telegrame. Să știe oamenii ce să scrie. Mă uit curios la telegramă. Ionel studentul își anunță părinții că a luat nuștiuce examen.

Mă ia râsul. Ăsta e mai SF decât cărțile mele. Cine ar trimite telegramă pentru așa ceva? Toată lumea știe că telegramele sunt pentru morți. Moare cineva la țară, rudele sunt anunțate imediat. Când îți bate poștașul la poartă la 12 noaptea doar nu te anunță că a luat Ionel un examen de care nu îi pasă nimănui. 

Auzi, telegrame pentru așa ceva. 

Pufnesc iritat și mă foiesc pe bancă. Mama îmi face semn să mă apropii cu coletul a ajuns la ghișeu. 

"Auzi bre, eu îți iau pachetul doar dacă nu e ceva perisabil. Dunărea e blocată de sloiuri și cine știe când ajunge". 

Mama ridică din umeri. Tanti cu capot albastru se apucă să ștampileze furioasă.