Povești de la capătul lumii

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Trecu și Hramul acesta fără evenimente speciale. Asta dacă nu pui la socoteală cât de special este el în sine. Momentul acela unic în an când cele două Luni Arhanghelice par să se suprapună între ele, acoperind soarele pentru doar o fracțiune de secundă de întuneric pentru a-l lăsa, apoi, să renască în deplină splendoare, făcând să sclipească din nou Crucea pe care cei mai buni fierari ai ținutului bătuseră nu-lemnul cel mai bun cu plăcuțe mici și delicate de cupru. Prăbușiți de emoții, mâncare și băutură, sătenii se odihneau care încotro a doua zi. Sirene nu avuseseră nici de data aceasta, dar doi dragoni tineri lăsaseră urme greu de șters unde aterizaseră. Le fusese arătat respectul cuvenit, toți bucurându-se peste poate de așa cinste. Stătuseră și ascultaseră slujba de la un cap la altul, apoi îsi luaseră zborul promițând că vor veni mai mulți la anul. Dacă pregătirile de Sărbătoare duraseră trei zile, nu păreau să fie șanse ca pune...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Se trezise de dimineață Preoteasa. Avea emoții. Venise ziua. Ziua în care toată făptura se aduna la Hram și ea era răspunzătoare să fie totul perfect. Răspunzătoare în primul rând în fața propriei persoane. Își asumase de mulți ani rolul de Mamă Universală. Poate și pentru că un accident o trecuse brusc din poziția de posibilă mamă de care depinde perpetuarea neamului lor în cea de sterilă ce își caută un scop alternativ în viață ce să merite să își poarte capul sus încă o zi și încă una. Nu putea avea copiii proprii? Avea destui ai celorlalți. Îi avea, de fapt, asumat, în grijă pe toți ceilalți. Doar nu era degeaba soția Părintelui? Îi simțea pe toți ca pe ai ei, oameni, duhuri, creaturi și dihănii deopotrivă. Fuseseră multe de făcut, dar nu fusese singură. Trei zile lungi duraseră pregătirile. Toată suflarea satului participase la clacă. Mii de frunze scuturate de nu-pădure într-un fior darnic și îngropate în butoiașe de nu-cauciuc c...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Fără să-i privească pe cei trei indivizi legați, cântări cu ochii minții lanțul din mâna dreaptă. Era un lanț bun. Își făcuse treaba de atâtea ori. Avea darul să nu pună întrebări și să-și asculte întru totul stăpânul. Smulgea bucăți de carne, smulgea țipete, smulgea răspunsuri. Nu-l interesau cei legați în colț. Nu le auzea gemetele, nici rugămințile pline de salivă și sânge. Așeză gânditor lanțul pe tava din fața lui. Parcă nu avea chef de el astăzi. Se uită lung. Ciocan? Cheie fixă? Cuțit poate? Sau tija subțire de oțel? Avea timp să se hotărască. Șefu’ era un tip calm și nu se grăbea niciodată. Ordinele erau să îi țină speriați, “frăgeziți” un pic, dar cam atât. Deocamdată. “Doamne, numai să nu fac pe mine!”. Victima din mijloc rosti o rugăciune scurtă. “Orice, dar numai asta nu. Ei, nu chiar orice... Mai am copii de crescut. Ăia cinci de-acasă, de lângă Mașa, cel al ăleia de apăruse din senin anul trecut și or mai fi și alții că o...

O poveste de VASILE SUHOV  Se trezi brusc, transpirat și parcă mai obosit decât se culcase. Ticăitul uniform și sonor al ceasului deșteptător Ceaika, sdelano v CCCP îl ținuse parcă treaz toată noaptea. Sau poate vinovate erau încheieturile care îl dureau îngrozitor. Își frecă nervos genunchii descărnați înjurând în gând. Îl dureau picioarele, mâinile, mijlocul, ceafa. Toate. Întinse mâna după borcănașul cu alifie pe care i-l dăduse Baba Marea. Bătrâna, vraciul bun la toate al satului, îl consultase îndelung câteva zile în urmă, pipăindu-l peste tot. Oftase și mormăise câteva cuvinte nedeslușit. Apoi, fără să se uite la el, îi întinsese un borcănel curat plin cu o cremă gălbuie, groasă. - Pune și freacă acolo unde te doare... dimineața! Și mai lasă băutura ălora care mai pot bea! El îi întinse sticla de votcă ieftină și punga cu pește uscat, sperând că adusese suficient. Bătrâna se uită în doară la ofrande și dădu din cap vag mulțumită. Ieși din coliba de lut parcă un p...

O poveste de ANCA și VASILE SUHOV  Se foia de pe la ora patru. Se trezise de nenumărate ori în timpul nopții aranjându-și obsesiv perna. Era cald ca într-un cuptor și, deși deschisese toate geamurile și ușile nicio pală de vânt nu catadisi să-i ia sudoarea de pe frunte. Oftă. Orice ar fi făcut, nu mai putea dormi. Se ridică în capul oaselor privind spre jalnicele lui picioare. Îmbătrânea și niciun sfânt din calendar nu putea face nimic cu asta. Îl dureau toate încheieturile. Ca în fiecare dimineață. Bâjbâi după chibrit și aprinse un băț cu mâini tremurânde. Lampa era acolo unde o lăsase cu o seară înainte. Se uită cu un ochi critic spre candelă. Pesemne uitase să pună ulei. Curăță atent filtrul, completă din sticla de pe masă și mai scăpără o dată. Lumina se oglindi în chipul chinuit al Mântuitorului. Vasili porni să se roage așa cum făcea în fiecare dimineață, în fiecare seară, de la începutul și până la sfârșitul timpurilor. Puterea rugăciunii îl întări și îl făcu să ...

O poveste de VASILE SUHOV Sunt vechi. Sunt rău. Sunt dur. Sunt un supraviețuitor.  Un pescar priceput m-a făcut din câteva lemne. Un tip tăcut, retras dar mare meșter cu mâinile. Plase pline de pește când mergea la pescuit. Scaune, mese, paturi și câte și mai câte atunci când nu mergea.  S-a dus într-o dimineață rece de octombrie în magazie și s-a uitat lung la mine. La bucățile fără minte care știu că pot ajunge orice. Doar atât știau. A aruncat câteva într-o parte. Ei erau condamnații. Vor arde și un pic din Soarele verii va încălzi casa de alături. Sunt resemnate victimele. Nu-mi pasă. Nu știu decât că am scăpat și nu știu ce voi ajunge. Omul se apucă de treabă. Nu am mâini, nu am picioare, nu am ochi.  Simt doar. Și simt că am căpătat formă și sens. Îndur fierăstrău, cuie și ciocan. Sunt mângâiat cu foaie de șmirghel. Groasă apoi fină. Omul suflă și mă șterge cu o cârpă moale.  Sunt vopsit o dată. Și încă o dată. Sunt verde. Și percep lumea din jur....

O poveste de ANCA SUHOV Un scaun sunt. Atât. Din cele mai înalte și incomode. Nici de masă, dar nici chiar de bar. Am fost odată lemn viu. Am fost un brad tăiat regulamentar pentru export. Am fost tăiat, curățat și livrat. Frumos, cu cod și hârtii de însoțire. Am fost tăiat de doi flăcăi cu drujbe ce credeau mai mult în a nu munci în zi de Sărbătoare decât în norme de protecție a muncii. Erau neam de pădurari din tată-n fiu și respectau Legile Pădurii înaintea celor ale oamenilor. Am plecat departe, spre locul de unde izvorăște Dunărea. Eram doar un buștean ca alții. Standard ca lungime și grosime. Curățat superficial. Fără noduri. Ca pentru export. Materie primă de calitate superioară. Două mii de kilometri de autostradă. Atât a fost nevoie să îmi ating destinația finală. Ca lemn, buștean, ca fost copac cu amintiri de soare și vânt. Cu amintirea unui urs ce își alungase de mine o mâncărime de pe greabăn. Cu amintirea unei ciocănitori ce mă curăța din când în când de oareșc...

O poveste de VASILE SUHOV  Premiată cu Premiul Special al Juriului la Concursul Național de Proză „Valentin Șerbu”, ediția a III-a, Tulcea, iunie-august 2024 Aleksei îsi privi nevasta.  Mândră femeie!  Trăia cu ea de atâția ani. Atât de mulți că uneori uita. Treizeci? Patruzeci să fie? Femeia scotea așternuturile de iarnă la aerisit. Moliile erau întotdeauna un pericol în casă, dar aerisitul le venea de hac. Îi zâmbi. Soarele de dimineață se ridicase deja deasupra casei. Casa lor. A lui si a ei si a celor mulți copii pe care îi aveau împreună. Fete și băieți, unul mai frumos ca altul. Toți alergau harnici prin curte, fiecare cu o treabă bine stabilită.  Feodor, mezinul, mâna gâștele afară spre stradă. Era mic și blond și un pic peltic, dar lua numai premiul întâi, iar învățătoarea era tare mândră de el. Îi plăcea matematica și îi plăcea să citească, dar nici de treburile casei nu se ferea. Va trebui să meargă la Tulcea cu el să îi mai cumpere cărți căci t...

O poveste de ANCA SUHOV Avea nevoie să se așeze. Acum! Picioarele refuzau să o mai asculte. Cum? De ce el? De ce ea? De ce tocmai ei să i se întâmple? Viața i se derulă pe repede înainte prin fața ochilor mari, întunecați. Toți cei aproape douăzeci și doi pe care apucase să îi trăiască. Nu erau prea mulți, deși, cumva, complicați. O clipită îi fu suficientă. Prea tânăr să fi murit. Prea tânără să moară. Prea slabă să reziste. Prea puternică să renunțe. Îl simți pe Gheorghe mișcându-i-se în pântece și se prăbuși. *** Un învățător oltean primise repartiție într-un sat din Dobrogea în vremurile dintre cele două conflagrații mondiale. Era parte a acțiunii de românizare prin alfabetizare începute de Nichifor de Carpat de aproape o jumătate de veac. Venea de departe, de lângă Târgu Jiu, lăsând în urmă fete mândre și frumoase ce își purtau coșurile pe cap spre târg de ziceai de la depărtare că sunt cariatide coborâte de pe vreun templu spulberat de vânturile nisipurilor. Nu era ni...