Efemeră
Cu aripile strânse și mâinile încrucișate mă las să cad pe spate prin stratul gros de nori. Nu mă pot abține să nu îi încerc. Visez că odată și-odată mă vor prinde și arunca înapoi. Nici de data aceasta. Zvâcnesc scurt redresându-mă. Aripile subțiri, străvezii, prinseseră un curent ascendent și, pentru o clipă doar, m-am dezechilibrat. Nu contează. Am destul văzduh dedesubt pentru a nu conta o asemenea stângăcie. Bine, însă, că nu m-a văzut Maestra. Mi-ar fi ținut încă o lungă prelegere despre riscuri inutil asumate și obligațiile unui vlăstar din casta conducătoare. - Să nu crezi că ție nu ți se pot întâmpla accidente! Ești la fel de fragilă ca noi toți. Doar că dacă pățești tu ceva, noi toți îți vom simți suferința. Mda, bine că nu m-a prins. Sau mă așteaptă la întoarcere cu textele pregătite? Teoretic, momentul de adrenalină al tumbei a tresărit în toate stomacele tuturor celor ce au pornit de la un moment dat să mi se închine așa cum s-au închinat înainte mamei mele și mamei mamei ...