Posts

Cel dintâi

Image
O poveste de ANCA și VASILE SUHOV Soarele nu întârziase să își facă prezența din spatele turlei bisericii cu hramul Sfinților Mihail și Gavriil. I-l aleseseră atunci, demult. Ca un semn de neuitare. După Nava lor, nava de luptă din clasa AMG ce le fusese salvarea. Tot după ea numiseră și cele două luni surori ce le vegheau nopțile. Ardea roșu, parcă mai mult acum, în vara iernii, decât altcândva. Jianyu ieși în prag sprijinindu-și bătrânețile în bucata contorsionată de metal salvat din structura pământeană căzută aici împreună cu ei, cei 1278 din care supraviețuiseră doar 127 de copii și adolescenți. Fusese și el unul dintre ei. Cel mai vârstnic. Cel pe umerii căruia, printr-o fericită (sau nefericită?) întâmplare căzuse povara cea mai grea. Singurul dintre ei ce păstrase legătura cu inteligența navei pierdute. Singurul suficient de mare pentru a fi primit implantul de comunicare cu aceasta. Acum aproape un secol. Oftă, își drese vocea, și se așeză pe băncuță. Amânase deja ...

Efemeră

Image
Cu aripile strânse și mâinile încrucișate mă las să cad pe spate prin stratul gros de nori. Nu mă pot abține să nu îi încerc. Visez că odată și-odată mă vor prinde și arunca înapoi. Nici de data aceasta. Zvâcnesc scurt redresându-mă. Aripile subțiri, străvezii, prinseseră un curent ascendent și, pentru o clipă doar, m-am dezechilibrat. Nu contează. Am destul văzduh dedesubt pentru a nu conta o asemenea stângăcie. Bine, însă, că nu m-a văzut Maestra. Mi-ar fi ținut încă o lungă prelegere despre riscuri inutil asumate și obligațiile unui vlăstar din casta conducătoare. - Să nu crezi că ție nu ți se pot întâmpla accidente! Ești la fel de fragilă ca noi toți. Doar că dacă pățești tu ceva, noi toți îți vom simți suferința. Mda, bine că nu m-a prins. Sau mă așteaptă la întoarcere cu textele pregătite? Teoretic, momentul de adrenalină al tumbei a tresărit în toate stomacele tuturor celor ce au pornit de la un moment dat să mi se închine așa cum s-au închinat înainte mamei mele și mamei mamei ...

Nunta - partea VI și ultima

Image
Partea VI și ultima dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  Max și Lera. Lera lui. Au venit ținându-se de mână. El puternic, încruntat, parcă îmbătrânit înainte de vreme de efortul ultimelor zile. Cu mânecile suflecate lăsând la vedere brațe brăzdate de accidentele proaspete. Nu îl opriseră zdreliturile inerente. Și nici bășicile sparte din palmele încă umflate, tumefiate de munca grea cu care nu fusese învățat. Una este să tragi la sală de fiare cu mănuși și tot tacâmul, cu adulți ce te dojenesc atunci când încerci să forțezi prea mult și alta cele prin care trecuse. Lera lui. Îi ține mâna mică, delicată în palma lui mare. Obișnuia să glumească pe tema asta. Cum că nu ar fi din aceeași specie. Nu-i mai arde de glume. I-a pansat degetele subțiri atunci când pielea transparentă, demnă de clape de pian și pensule din păr de animale exotice, a pocnit sfâșiată. Nu o dată. A încercat să o protejeze. Au reușit să...

Nunta - partea V

Image
Partea V dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  Lumina li se strecurase printre gene. Lera se ghemui mai bine în spatele lui Max ferindu-și ochii de razele insistente. Îl împinsese să-i oprească sforăitul și se proptise cu nasul de omoplatul lui. Mirosea frumos. Mirosea a omul pe care l-ar fi putut iubi până dincolo de moarte. Nu-i era frică de nimic așa, lipită de el. Îi trase protector pătura în sus și i-o aranjă mai bine. Lunganul ei voinic.  De undeva venea o boare de flori nemaimirosite. Se amesteca într-un iz de mâncare ce dădea în foc arome apetisante dar, cumva, diferite de cele ale obișnuinței. Tușește. I s-a uscat gâtul. De când dorm? Ar putea fi două ore sau două zile. O dor oasele. De prea mult somn sau de oboseală? Se hotărăște să se ridice să caute răspunsuri. Afară este gălăgie. Oare de ce îi aude abia acum? - Max! Dormi? - Dormeam. - Cum poți să dormi? - Sunt frânt. Parcă m-a bătut cin...

Nunta - partea IV

Image
Partea IV dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  M-am trezit înainte de răsărit. Un sunet ce prin ceața somnului încă incomplet scuturat mi-a părut asemănător cu al unui șarpe cu clopoței. Era doar cădelnița. Max și Lera se întorceau. De data aceasta împreună. Înseamnă că au terminat. Max strânge în stânga mânuța fragilă a Lerei. Dreapta i s-a încleștat pe cădelniță. - Gata? - Gata. - Toți? - Toți. - Niciun supraviețuitor? Întreb aproape reflex. Știu că nu aveau cum să fie supraviețuitori. Era clar că nu aveau cum să fie. Dar nu m-am putut abține. Speranța ne ține oameni. Fără speranță nu există Dumnezeu. Și fără Dumnezeu nu există nimic care să ne diferențieze de fiare. - I-ați găsit pe toți? - Toți. - Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească! Haideți să vă spălați și să mâncați ceva. Avem o surpriză pentru voi. S-au schimbat lucrurile cât i-ați ajutat pe-ai noștri cu trecerea. Mâncați, odihniți-vă și vorbi...

Nunta - partea III

Image
Partea III dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  Focul arde. Copiii au adormit ghemuiți în jurul lui. Au muncit din greu la recuperarea și sortarea a tot ceea ce se putea recupera. Muncă de Robinson Crusoe. De fapt, așa se și simt, ca niște Robinsoni eșuați pe-o insulă sălbatică. Asta este senzația pe care le-o creează planeta asta pe care nu au ales să coboare. Nu au ales să le fie Terminus, dar trebuie să se descurce cumva. Dacă noi suntem Robinsonii și asta ne este insula, avem și-un Vineri? Ar fi vocea Navei, inteligența artificială. O aud în cască. Se pune? Nu cred că ne-am fi putut descurca fără. Avem Nava. Și trebuie să profităm de tot ceea ce putem lua din ea. Deocamdată dormim vegheați de cele două luni, dar în curând vom reuși să ne ridicăm prima tabără. Deocamdată se poate trăi așa, dar nu știm ce ne rezervă ziua de mâine. Nu știm dacă suntem în cel mai cald sau în cel mai rece dintre anotimpur...

Nunta - partea II

Image
Partea II dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  - Max! - Da, Lera. - Vreau să ne cununăm. Am amuțit. Era ultimul lucru la care mă așteptam să îl aud. Ce i-o fi venit? Nu că nu o iubesc. Nu că nu mi-e dragă. Nu că n-ar fi cea mai frumoasă și mai deșteaptă fată din câte există. Nu că nu am mai încercat să o strâng în brațe și să o sărut. Dar. De ce acum? Aleg să nu o întreb. - Sigur. Așa facem. Terminăm aici și găsim o soluție. Nu avem preot (oftez amintindu-mi ultima Binecuvântare primită de la părintele Nicolae), dar găsim noi o soluție. - Nu. Acum. Am nevoie. Vreau să ne știu legați întru Dumnezeu. Caut soluție. Nu este Lera femeia căreia să îndrăznesc să îi zic nu. Caut soluție și, pentru ea, sigur că o și găsesc: logodna. Nu am musai nevoie de preot pentru că întreaga comunitate adunată în biserică cântă și împărtășește unirea celor două suflete ce aleg să fie unul. Scutur de cenușă două sârmulițe cont...

Nunta - partea I

Image
Partea I dintr-o poveste de Anca Suhov, parte a volumului Fierbintele Soare Roșu scris împreună cu Vasile Suhov  - Max! Se făcuse că nu o aude. Avea prea multă treabă pentru a-și permite luxul de a-i da explicații. Știa prea bine ce se va întâmpla dacă zăbovește să îi prezinte tot planul gândit cu Jianyu. - Max! Așteaptă-mă! Este important. TREBUIE SĂ VORBIM! Îngheță. Se rostiseră cuvintele ACELEA. Din vremuri strămoșești urâte cu patimă de toți bărbații. Ce mai făcuse de data aceasta? Sau, poate, ce-i mai trecuse ei prin cap? - Am o idee! - Aoleu! - A, nu te speria că-i de bine. Și mai rău. Din vremuri strămoșești se știe că dacă ea zice cu entuziasm că-i de bine, nu-i. Sau, mă rog, că nu va fi ușor. Că i se vor schimba prioritățile și nu va reuși să se împotrivească. Și chiar nu are timp pentru ideile ei năstrușnice. De căteva zeci de zile bune, de când s-a mai domolit pălălaia, lucrează cu toții la salvarea a orice le-ar putea fi de folos. Lucrează în schimburi mai m...

Sticla

Mă uit fascinat la vitrina transparentă. E o comodă din lemn, furniruită lucios, cu o "gaură" la mijloc acoperită cu sticlă. Sunt două rafturi. Pe cel de jos sunt ceșcuțe și farfurioare de cafea, dintr-un porțelan alb și albastru, aproape transparente. Sunt aranjate matematic pe un mileu împletit de sora mea. Pe raftul de deasupra, pe un alt mileu aproape identic sunt așezate pahare de cristal roșu, tăiate în modele complicate. Sunt aranjate în semicerc iar în centru stă o sticlă magică. "Johnnie Walker" scrie pe ea. Pe eticheta roșie un tip subțire, îmbrăcat ca un gentilom britanic de secol XIX, pare să meargă undeva. Se grăbește cumva spre stânga sticlei. Mă așez pe burtă cu o carte în față. Citesc. Din când în când ridic privirea și admir sticla din fața mea.  Cumva, bărbatul de pe etichetă devine personaj principal în aventurile lui Jules Vernes. Așa arată francezul vrea să se suie în proiectilul care va pleca spre Lună. Ăsta de pe sticlă e Johnny, însă? Nu e în...

Scriitorul

Image
...scrie și tu modern! îmi spune imperativ I.  - De ce? Întrebarea mea e naivă. Știu răspunsul. Pentru că scriu fluent, clasic, ca un Pavel Coruț al lipovenilor. Aceeași cursivitate, același impact zero pe scriitura cu fasoane. Aceeași valoare. Zero. Dar ce e așa greu de priceput? Nu sunt scriitor. Nu am studii de specialitate. Am absolvit Politehnica. Greu, că mi-a fost scârbă de ea. Am învățat cât să trec examenele. Pun și eu niște idei pe hârtia virtuală și mă bucur că sunt oameni care citesc. Ah, vanitatea asta.  Scriitură moderna? Puroi și suferință. Limbaj dur, la limita civilizației. Eroi chinuiți care sfârșesc rău mai mereu. Lipsa oricărei speranțe. Orizont gri și șampanie răsuflată. Părinți care mor lângă copii. Copii care ridică din umeri și scriu despre asta. Bagabonți de Vama Veche care fac sex. Între ei. Și spun asta în gura mare. Urlete. Manele. Bețivi care își fac nevoile în lift. Bătrâne nebune care mor și sunt mâncate de pisici în garsoniere mizere...

La poștă

Image
Ce treabă aveam la poșta din Centru? Nu îmi era prea clar și nici nu mă interesa. Mă plictiseam îngrozitor. Era coadă și era cald, cumplit de cald. Mama stătea stoică la rând. Îmi dăduse drumul să stau pe băncuță și să păzesc coletul. A, de asta eram aici. Trimiteam un pachet neamurilor de la Sfiștofca. O cutie de carton învelită bine în pânză cusută zdravăn. Pânza era albă, ața neagră. Cumva însă se sublinia gros soliditatea construcției. Cu scris lăbărțat, adresa mătușii. Creion chimic care încă mirosea.  Ce era înăuntru? Bălăngăn picioarele gânditor. Nu știu. Chiar nu scosesem nasul din cartea din aventuri pe care o citeam. Asta e, un colet. Sigur nu mâncare. Mâncarea venea spre noi, nu pleca de aici. Cineva intră înjurând frigul de afară. Cu el vine și o pală de viscol. Se străduie să închidă ușa dându-i lovituri de bocanc. E un tip mare, transpirat, plin de zăpadă. E gras, mai gras ca mine. Roșu la față. Pe cap are o căciulă albă "de iepure". Blana îi curge s...

Arme

Image
Mor de invidie. Nu o arăt. Par indiferent și doar dau din cap imperceptibil. Amicul meu își umflă pieptul. Are o pușcă superbă. Sunt multe țevi de plastic grupate în jurul unui suport și strânse bine cu izolirband negru. Șmecherește, seturi de săgeți de hârtie sunt vârâte printre tuburi. Ah, tubermanele! Tuburi Bergman de fapt, niște țevișoare de plastic care de fapt au rolul de a proteja cabluri electrice. Cum se construiește vreun bloc pe lângă cartierul nostru, alergăm acolo să "facem rost". Și facem. Numai că cererea e mare, mai sunt și paznici care încearcă să-și facă datoria așa că eu am rămas cu buzele umflate. Prietenii mei au făcut curățenie.  Da, mor de invidie. Nu am mai găsit nici o țeavă de plastic pe nicăieri. Plec totuși înapoi pe șantier. Nu pot lăsa lucrurile așa. Jocul de-a războiul va fi diseară iar eu nu pot lipsi. Normal, nu mă ajută nimeni cu vreun tuberman. Sunt prea prețioase. În câteva minute ajung la blocul care e deja de patru etaje. Are...

Scumpiri

Image
Un leu ȘI douăzeci și cinci de bani?? De când?? Vânzătoarea trupeșă, transpirată, cu făină albă lipită peste tot pe halat  se uită plină de sictir la noi.  De azi.  Bancnota de 10 lei de pe tejghea nu ne mai cumpără 10 covrigi. Doar 8. Noi suntem 5. Chiulim de la atelier. Oricum, nea Gudur (zis și "Gudurosu") e mort de beat și doarme cu capul pe catedră. Maistrul nostru e rar treaz dar nu se obosește nimeni să facă ceva. Lucid, e agresiv. Băut, e pâinea lui Dumnezeu. Ne-a învoit pe un pretext slab rău (cică mergem să măturăm curtea școlii). Avem timp să luăm covrigi de pe Mahmudiei și să prindem "Winetoo" la Patria. Apoi să ne întoarcem pe aceeași Mahmudiei, de data asta la deal mergănd. Fix trei ore cât doarme tovarășul maistru. Ne uităm unul la altul. Asta e. Coada se agită, lumea nu are răbdare. Luăm cei 8 covrigi și ieșim afară. Câțiva muncitori trag de câte o bere la halbă și mănâncă același lucru ca și noi. Mesele la care stau sunt metalice, vopsit...

Pahleopca

Image
Când vin de la școală nici măcar nu întreb. Știu ce voi mânca. Pahleopcă. Ciorbă adică. Din ceva legume și multă varză. Fierbinte, cu ciușcă alături și o felie de pâine neagră. Nici nu-ți trebuie mai mult. Zilele trec la fel una după alta. Dimineața un ceai și o eugenie sau o felie de pâine cu margarină și gem. Poate o corăbioară făcută în cuptorul de acasă cu magiun de prune. Seara colțunași (vareniki) cu iaurt dacă sunt cu umplutură de brânză sau simpli dacă sunt cu umplutură de vișine. Mama face si pirașki (plăcințele prăjite) umplute cu brânză sărată sau, din nou, gem. Face și orez cu prune uscate. Macaroane cu brânză. Mămăligă cu brânză. De-abia aștept să se răcească un pic mămăliga să o tăvalesc prin zahăr și să o înfulec ca pe cea mai pretențioasă prăjitură.  Constanta zilelor de luni până sâmbătă este, însă, pahleopca de prânz. Dacă suntem norocoși, avem uneori ciorbă cu oase de porc. În general, nu suntem așa de norocoși. Carnea se găsește greu și e scumpă. Dec...

Chemarea

Image
E frig și întuneric. Băiatul merge înainte, după repere știute de multă vreme. O lumină aici. O lumină acolo. Puțini prin sat au curent. Gazul lampant încă e baza. Unii spun că la oraș e lumină noaptea pe străzi. Că sunt stâlpi cu becuri albe puternice peste tot. Povești. Alunecă dar își revine. Din cer cad picături de apă reci. Nisipul devine alunecos în unele locuri. În altele se transformă în capcane de noroi și apă. Când nu mai vede deloc aprinde lanterna, o cutie pătrată de tablă ruginită cu un bec chior. Raza de lumină e slabă dar îi ajunge. Uite, aici e gardul lui nea Mihei. Îl știe după parii frumoși de beton de care pescarul legase snopi de stuf groși. Mai are până la casa preotului. Alunecă din nou. Apa începe să treacă de pelerina de ploaie, găurită în multe locuri. Are și o pelerină bună dar o va folosi când asta veche va deveni inutilizabilă. Începe să îi fie frig. Asta e. Trece.  O ia la dreapta, după colț. Îl înjură pe deșteptul care și-a lăsat barca pe t...

Intervenție

Image
Nu avem curent. Vecinii noștri au, deci problema e undeva la noi. Verific siguranța generală. E mare, albă și grea, ceramică. O demontez atent. Am auzit de atâtea accidente, încât o deșurubez cu gesturi mici, controlate, de parcă fiecare mișcare mă pune în pericol. Scot căpăcelul de cupru de la capătul îngust. Scot și căpăcelul din partea opusă. Firele subțiri sunt la locul lor. Problema nu e la noi, e undeva la stâlp.  Tanti Tudora, vecina, e la poartă. Ne spune că a văzut o lumină albă în vârful stâlpului de la stradă, acum vreo jumate de oră. Exact de când nu avem noi curent. Nu ar fi o mare problemă. Frigiderul e scos din priză. Mama gătește o oală mare de supă de zarzavat care nu se strică nici vara, chiar lăsată pe aragaz. Sau gătește ceva numai pentru o zi. Televizorul nu prea e folosit în ultima vreme. Problema mare e lumina de seară. Și veioza la care citesc.  Mă duc la vecina cu telefon. Dacă ar fi trăit bărbatul ei, o rezolvam. Lucrase la Electrica, la i...

Prieteni de stradă

Image
Suntem câțiva puștani pe strada asta. Numai băieți. Fete nu avem printre noi și nici nu suntem interesați de ele. Încă.  Murdari, prăfuiți, îmbracați în niște haine care nu sunt departe de zdrențe. Avem genunchii juliți și zgârieturi în cele mai diverse locuri. Dacă te tai si nu curge sângele prea tare, nu te plângi. Te speli și ții mâna apăsată acolo până se oprește. Sau te pansezi cu ce găsești la îndemână. Uite, de exemplu eu. Am căzut într-un șanț betonat. O scurgere din spatele monstruozității cu 10 etaje ce mutila proaspăt centrul orașului. Locuințe pentru oameni. Apartamente peste apartamente peste apartamente, la nesfârșit. Dispăruseră case frumoase, bulgarești. Niște construcții cochete, văruite alb, cu prispă largă și acoperite cu olane turcești. Curți imense pline de flori si legume și pomi fructiferi. Nu le mai ținea minte nimeni deja.  M-am ridicat din șant întreg. Îmi lipsea doar o bucățică din genuchi. Nu eram departe de casă. Am ținut mâna pe rană, ...

Prieteni

Image
Cel mai bun prieten al tatei e Nichita. Cumnatul lui. Confidentul cel mai de încredere. Împreună stau și privesc meciurile televizate. Unul e stelist și moare sau învie odată cu echipa. Celălat e dinamovist și suferă ca un câine pentru preferați. Se înțeleg, totuși, de minune. Chiar și un meci când se bat echipele favorite nu le strică relația. E un octombrie rece, cu nori cenușii care acoperă cerul toată ziua. În aer miroase deja a iarnă, iar orașul s-a umplut de oameni gri îmbrăcați în șube și alendelonuri. Ici colo câte o geacă ceva mai colorată aruncă o pată de culoare. Totul e trist și friguros în jur. Acasă mama face deja focul bombănind că nu o să ne ajungă lemnele până în primăvară. Folosește combustibilul cu zgârcenie, încălzind doar bucătăria și dormitorul lipit de ea. Sufrageria și holul se vor redeschide la primăvară.  Tata tocmai s-a întors din cursă și mănâncă supă caldă de legume. Îi este foame și mușcă flămând din pâine mestecând cu fălci puternice totul...

Golani

Image
Sunt cel mai mic din grup. Și ca ani. Si ca statură. Dar sunt gras. Sunt greu. Am mușchi care nu știu că există sub pernele de grăsime. Muncesc în fiecare zi. Alerg în fiecare zi. Joc fotbal în fiecare zi. Merg la fermă și car saci cu spinarea. Împing butoaie pline. Pe cant. Că au 200 de kg bestiile. Am ajuns să împing o remorcă încărcată cu marfă prin curtea fermei.  Remorcă de tractor. Dar sunt încă mic de statură și gras. Casa mea e așezată într-o curbă naturală a străzii. Când cobori de sus vezi curtea și tot ce se întâmplă acolo.  Mama spală rufe la mână. Nu avem mașină de spălat rufe. Nu avem aragaz. Frigiderul stă scos din priză. Pentru economie. Când se arde lampa PL50 din Venus5 stăm săptămâni fără tv. Nu-i nimic. Citesc mai mult. Tehnicianul de la aeroport care vine să o schimbe ne cere 25 de lei pentru asta. 25 de lei sunt bani. Am ajuns să spăl si eu. Sunt greu. Sunt puternic. Păturile și covoarele sunt udate cu furtunul și frecate cu peria aspră. Puțin...

Marea la Sulina

Image
Pe plajă cred că sunt pescăruși mai înalți ca mine. Îi gonesc cu gesturi largi. Marea e agitată și nu intră nimeni în ea. E cald și oamenii stau pe nisip încercând cumva să se răcorească. Mama mi-a dat liber să explorez zona din jurul cearceafului nostru. Tata pregătește o masă frugală. Brânză, câteva roșii și niște felii de pâine neagră. Apă luată în sticle de jumate din oraș. Minerală. Făcuse el rost. Găsesc o băltoacă plină de apă sălcie și papură putredă legată printr-un canal de mare. Dacă sunt valuri mari câteva dintre ele împing apă spre groapa mea. Intru chiuind și bătând din palme. Apoi ies ca să reintru și mai entuziast.  Mă strigă mama. Mă opresc și mă duc spre ei. Nu-mi plac roșiile cu brânză. Mănânc un colț de pâine. Miroase a moară și a brutărie. Îmi place. Tata nu se ostenește să-mi schimbe gusturile.  Părinții mei mănâncă lângă mine cu gesturi domoale. Vorbesc din când în când despre lucruri care nu mă interesează. Sau despre oameni pe care nu-i cun...